Judecătorii Curții Constituționale s-au întrunit duminică, de la ora 13.00, pentru a stabili dacă legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și care micșorează cuantumul pensiei de serviciu este constituțională sau nu. După o oră și jumătate, ședința s-a încheiat, iar Curtea Constituțională a anunțat că o nouă ședință are loc luni, 29 decembrie.
Ședința judecătorilor constituționali a început în jurul orei 13:00, la aproape o lună de la ultimul termen stabilit în acest dosar. CCR urma să se pronunțe asupra constituționalității legii privind pensiile magistraților, act normativ pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.
Miza este una majoră, atât din punct de vedere politic, cât și instituțional. Premierul a afirmat în repetate rânduri că își va depune mandatul dacă reforma pensiilor speciale nu va trece de filtrul Curții Constituționale.
În cazul în care legea va fi declarată neconstituțională, proiectul va reveni la Guvern pentru reanalizare, astfel încât noua formă să respecte atât deciziile anterioare ale CCR, cât și cerințele asumate de România în fața instituțiilor europene.
În forma actuală, legea prevede creșterea graduală a vârstei de pensionare a magistraților până la 65 de ani, precum și plafonarea pensiei la maximum 70% din salariul net. Propunerile au fost contestate de Consiliul Superior al Magistraturii, care și-a exprimat dezacordul față de modificările incluse în proiect.
Amânarea deciziei prelungește incertitudinea atât în rândul magistraților, cât și pe scena politică, în condițiile în care reforma pensiilor speciale reprezintă unul dintre angajamentele-cheie ale Guvernului.



