În București, la începutul secolului XX, într-o familie de boieri, masa de Crăciun era un adevărat ritual social, desfășurat chiar în ziua de 25 decembrie și întinsă pe parcursul mai multor ore. În jurul anilor 1900–1930, familiile se adunau în casele boierești încă de la ora 13:00, iar ospățul avea o desfășurare atent etapizată.
Primirea invitaților se făcea cu alune prăjite și țuică de Pitești, un început considerat esențial. Se fuma, se socializa, iar atmosfera era una relaxată, de sărbătoare. Abia apoi apăreau primele platouri, dintre care nu lipseau ouăle umplute, preparate în mai multe variante.
Urmau pauze frecvente, cu mici gustăr, așa-numitele mizilicuri și alte runde de țuică. Primul fel servit la masă era, de regulă, peștele, după care venea piftia. După o nouă pauză, momentul central al mesei era aducerea sarmalelor – în număr simbolic, despre care se spunea, nu fără umor, că ajungeau la 333 de bucăți.
Ospățul continua cu fripturi din mai multe tipuri de carne, din nou alternând cu pauze de conversație. Finalul era marcat de vin roșu, iar seara se încheia târziu, în jurul orei 22:00, după aproape nouă ore de masă și socializare.
La final se servea cafeaua. Interesant este că ultima cafea, numită Hai, sictir! oferită exact spre seară, avea un rol clar: era semnalul subtil că petrecerea se apropie de sfârșit și că invitații trebuie să se pregătească de plecare.
Astfel, masa de Crăciun la boierii bucureșteni nu era doar un prilej culinar, ci un adevărat eveniment social, guvernat de reguli nescrise, ritm lent și multă convivialitate.
Vezi această postare pe Instagram
