Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat vineri că întâlnirea dintre președintele României, Nicușor Dan, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este programată pentru prima parte a anului 2026. Potrivit acesteia, pregătirile sunt deja în curs, în colaborare cu Administrația Prezidențială și echipa desemnată din partea SUA.
Lucrăm pe mai multe componente, împreună cu echipa Administrației Prezidențiale și cu echipa desemnată din SUA. Componenta economică este una esențială, ambii președinți subliniind încă de la începutul mandatelor importanța majoră a dimensiunii economice în politica externă”, a declarat Oana Țoiu la Antena 3.
Șefa diplomației române a precizat că pe agenda întâlnirii se află și subiecte legate de apărare și securitate. Ea a amintit buna colaborare dintre România și SUA în domeniul schimbului de informații, în special pentru protecția frontierelor, precum și reluarea cofinanțării unor proiecte comune pentru combaterea traficului de persoane.
Totodată, Oana Țoiu a arătat că dialogul strategic româno-american, derulat pe parcursul întregului an, a fost recent finalizat, cu accent pe securitate, apărare și dezvoltarea coproducției în industria militară. În acest context, România și SUA analizează oportunități legate de accesarea finanțărilor europene de tip SAFE, care impun condiții stricte privind producția pe teritoriul statelor participante.
Pentru Statele Unite, dezvoltarea coproducției pe teritoriul României înseamnă și acces la surse suplimentare de finanțare. Este un element pragmatic important al parteneriatului nostru strategic, a subliniat ministra de Externe.



