Ultimele stiri

Accident din cauza poleiului pe podul de la Cernavodă. Șase mașini implicate

sursa foto: Facebook/ SMURD

Un accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme s-a produs în Cernavodă, pe podul Sfânta Maria. La fața locului au intervenit echipaje de salvare din cadrul Detașamentului Cernavodă, fiind mobilizate o autospecială ASAS, un echipaj SMURD B2 și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

În eveniment au fost implicate opt persoane, însă, din fericire, niciuna nu a necesitat transport la spital sau îngrijiri medicale. De asemenea, nu au existat persoane încarcerate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs pe fondul condițiilor meteo, carosabilul fiind acoperit cu polei. Reprezentanții Drumurilor Naționale au fost anunțați și urmează să intervină în zonă cu material antiderapant pentru prevenirea altor incidente.

UPDATE. Ce au transmis polițiștii

Astăzi, în jurul orei 7.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe podul rutier de la Cernavodă.

Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv ceață și polei format pe carosabil, a avut loc o tamponare între 6 autovehicule, care circulau din sensuri opuse.

Evenimentul rutier s-a soldat cu pagube materiale.

Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții autorităților publice locale, fiind solicitată prezența utilajelor specializate ce împrăștie material antiderapant.

Lasati un comentariu