Comunitatea academică a Universității Ovidius din Constanța își exprimă profundul regret la vestea trecerii premature în eternitate a șef lucrări dr. Relu Liviu Crăciun, membru de peste două decenii al Facultății de Medicină.
Dr. Relu Liviu Crăciun s-a remarcat prin devotament exemplar față de actul didactic și prin respectul profund pe care l-a purtat studenților și rezidenților pe care i-a format de-a lungul carierei sale universitare. A fost un medic dedicat, prezent întotdeauna în slujba pacienților, un profesionist desăvârșit și un om de o integritate morală și umanitate rare.
Blând, sufletist și atent la nevoile celor din jur, a lăsat o amprentă valoroasă asupra tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Prin dispariția sa, comunitatea academică pierde nu doar un specialist cu o reputație ireproșabilă, ci și un coleg și prieten drag, a cărui prezență a fost definitorie pentru mediul profesional și uman al Facultății de Medicină. Memoria sa va rămâne vie în inimile noastre și în activitatea celor pe care i-a îndrumat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!, au transmis reprezentanții Univerisității Ovidius.




