Ultimele stiri

Ambasadorul Republicii Coreea, în vizită la Primăria Constanța. Discuții despre proiecte comune și extinderea cooperării bilaterale

Sursă foto: PMC

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit, joi, 11 decembrie, vizita delegației conduse de Excelența Sa, Rim Kap-soo, Ambasador al Republicii Coreea în România.

Discuțiile au vizat cooperarea economică și proiectele derulate de către companii sud-coreene în județul Constanța, inclusiv prezența celor aproximativ 150 de specialiști din Republica Coreea implicați în lucrările de la Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, dintre care mulți locuiesc în municipiul Constanța.
Domnul primar a prezentat proiectele majore aflate în implementare la nivelul municipiului Constanța – investiții în mobilitate urbană, infrastructură publică, sănătate, educație și regenerare urbană – subliniind deschiderea orașului pentru cooperare în domenii diverse.
De asemenea, a fost abordat subiectul semnării unui acord de cooperare între Constanța și metropola Busan, demersuri care sunt în lucru la acest moment, având în vedere că cele două porturi au încheiat un Memorandum de cooperare în urmă cu doi ani. Întâlnirea a reconfirmat interesul reciproc pentru extinderea relațiilor economice, culturale și instituționale, precum și disponibilitatea Primăriei Constanța de a sprijini inițiativele sud-coreene la nivel local.

Lasati un comentariu