Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost alertată, miercuri, 10 decembrie, de Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a interveni într-o misiune de tip Medevac, după ce un membru al echipajului navei MARIS, sub pavilion Palau, a necesitat asistență medicală urgentă în apropierea radei portului Constanța.
La ora 12:37, nava SAR ARTEMIS a pornit către poziția indicată de MRCC, iar după aproape două ore, la 14:30, echipajul a reușit să preia pacientul în siguranță. Acesta a fost transportat către dana de pasageri a portului Constanța, unde, la ora 14:55, a fost predat echipajului medical al ambulanței.
Intervenția promptă și coordonarea eficientă dintre ARSVOM și MRCC au făcut posibilă salvarea marinarului. Felicitări echipajului navei SAR ARTEMIS pentru profesionalismul și operativitatea demonstrate în această misiune.




