În 7 decembrie vor fi organizate alegeri locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, primarul general al municipiului Bucureşti şi pentru primari din următoarele localităţi: oraşul Găeşti – judeţul Dâmboviţa; comuna Remetea – judeţul Bihor; comuna Mihai Eminescu – judeţul Botoşani; comuna Marga – judeţul Caraş-Severin; comunele Dobromir şi Lumina – judeţul Constanţa; comunele Şieu şi Poienile de sub Munte – judeţul Maramureş, comuna Sopot – judeţul Dolj; comuna Valea Ciorii – judeţul Ialomiţa; comuna Vânători – judeţul Iaşi; comuna Cârţa – judeţul Sibiu.
Astăzi, 6 decembrie 2025, de la Instituția Prefectului – Județul Constanța au fost predați, sub paza efectivelor Ministerului Afacerilor Interne, sacii cu buletinele de vot și materiale electorale necesare alegerilor locale parțiale pentru primar din localitățile Dobromir și Lumina.
Amintim că în Dobromir sunt șase secții de votare, iar în Lumina sunt șapte. În Dobromir, numărul de alegători pe secții de votare la data de 21 noiembrie 2025 (inclusiv cei care vor împlini 18 ani la data alegerilor locale parțiale din 7 decembrie) este de aproximativ 2.600. În Lumina, sunt în jur de 10.500 de persoane.
Mâine, 7 decembrie, după finalizarea procesului electoral, de la Biroul Electoral de Circumscripție Dobromir vor fi duse la Judecătoria Medgidia: un exemplar din procesul verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatului, însoțit de întâmpinări, contestații, buletine de vot (utilizate și necontestate, neutilizate și/sau anulate), listele electorale, ștampilele și alte materiale necesare votării.
De la Biroul Electoral de Circumscripție Lumina vor fi transportate la Judecătoria Constanța.
S-au înregistrat 21 de sesizări referitoare la fapte nelegale
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat că această campanie electorală s-a încheiat, sâmbătă, la ora 7.00, de la acel moment fiind interzisă continuarea propagandei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.
Monica Dajbog a precizat că în timpul campaniei electorale au fost organizate opt manifestări electorale, toate desfăşurându-se în condiţii de siguranţă pentru cetăţeni şi candidaţi.
Pe parcursul campaniei electorale, s-au înregistrate 21 de sesizări referitoare la fapte nelegale, în general în legătură cu nerespectarea reglementărilor de afişaj electoral: 13 sesizări s-au confirmat, 2 nu s-au confirmat şi 6 sunt în curs de cercetare. O sesizare nu a fost de competenţa MAI şi a fost transmisă spre soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă.
Angajaţii MAI au aplicat o amendă în valoare de 4.500 de lei pentru distrugerea unui afiş electoral. De asemenea, se fac cercetări cu privire la nouă fapte penale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI.
Monica Dajbog a precizat că, sâmbătă, efectivele MAI vor asigura măsurile pentru transportul în siguranţă a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot.
Astfel, în misiunile de sâmbătă, alături de cei peste 25.000 de colegi prezenţi în teren, au fost mobilizate, suplimentar, aproximativ 3.500 de cadre MAI, iar pentru ziua votului, vor fi mobilizaţi suplimentar aproximativ 5.600 de angajaţi.
Angajaţii MAI nu intră în niciun moment în contact cu materialele electorale, ci doar asigură protecţia transportului acestora. Materialele electorale nu sunt transportate cu vehicule ale MAI. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi membrii birourilor de vot vor lua în această seară măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. De asemenea, vor fixa posturile de pază în jurul secţiilor de vot. Secţiile de votare vor rămâne sub protecţia efectivelor MAI până mâine dimineaţă când vor fi predate preşedinţilor birourilor electorale, cu sigiliile intacte”, a explicat Monica Dajbog.
Ea a reamintit faptul că alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care sunt arondaţi cu domiciliul sau reşedinţa.
De asemenea, pot vota în localitatea unde au reşedinţa doar alegătorii care şi-au stabilit reşedinţa cu mai mult de 6 luni înainte de data de 7 decembrie şi aceasta este încă valabilă în ziua scrutinului. Cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa cu mai puţin de 6 luni înainte de ziua votului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu.
Cetăţenii români pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv:
cartea de identitate model 1997, cartea de identitate simplă; cartea electronică de identitate; carte de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.
Alegătorii care sunt cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene şi care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României votează în baza actului de identitate însoţit de documentul care atestă adresa din România sau certificatul de înregistrare ori cartea de rezidenţă permanentă, după caz.
Cetăţenii românii care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reşedinţei pentru că în momentul scanării documentului prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, adresa de domiciliu sau de reşedinţă se va afişa automat.
Deci, cetăţenii care au carte electronică de identitate vor prezenta documentul operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare pentru scanare şi verificare prin intermediul SIMPV, la fel cum ar fi făcut cu vechiul tip de act de identitate”, a mai transmis Monica Dajbog.
Totodată, cetăţenii care doresc să voteze, dar nu deţin un act de identitate valabil, au posibilitatea de a solicita o carte de identitate provizorie, majoritatea structurilor de evidenţă a persoanelor din judeţul Buzău, din Bucureşti şi din localităţile de care aparţin circumscripţiile electorale unde au loc alegeri asigurând program cu publicul atât sâmbătă, cât şi duminică.





