Compania Termocentrale Constanța a anunțat că, din cauza unei avarii, va fi necesară oprirea furnizării agentului termic de la CET Palas. Măsura va afecta atât Termoficare Constanța, principalul client, cât și consumatorii racordați la sistemul centralizat de încălzire al municipiului.
Oprirea este programată pentru noaptea aceasta, începând cu ora 00:00. După remedierea avariei, instalațiile centralei vor fi reumplute, iar magistralele de transport vor fi încărcate treptat. Reluarea furnizării agentului termic este estimată pentru dimineața zilei de vineri, etapizat.
Reprezentanții companiei subliniază că lucrările pot fi efectuate doar cu oprirea completă a instalațiilor de producere și că echipele depun toate eforturile pentru repunerea rapidă în funcțiune a sistemului.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot contacta Dispeceratul Termocentrale Constanța non-stop, la numărul 0241 585 300.





