După ce pe rețelele sociale au circulat imagini cu o interpretare vocală criticată de public, surprinsă pe scena Târgului de Crăciun din Piața Ovidiu, organizatorii au venit cu lămuriri privind contextul reprezentației.
Reprezentantul firmei care gestionează evenimentul, Adrian Grecu, a precizat că momentul din seara de sâmbătă, 29 noiembrie, a făcut parte dintr-o inițiativă de promovare a incluziunii persoanelor cu dizabilități în activitățile culturale ale orașului.
Evenimentul din seara aceasta de la Târgul de Crăciun a avut ca scop încurajarea integrării acestora în viața culturală a comunității. Ne-am dorit ca acest moment să fie nu doar o reprezentație artistică, ci o sărbătoare a curajului fiecărui individ. Artiștii au arătat că magia Crăciunului înseamnă, înainte de toate, să fim împreună și să ne bucurăm de ceea ce ne unește”, a transmis organizatorul, pentru Focuspress.
Cu toate acestea, mai mulți internauți s-au arătat deranjați de explicațiile organizatorului și au subliniat că „dacă ar fi fost persoane cu dizabilități acest lucru ar fi trebuit precizat de organizatori înainte: atât pe afiș, cât și în debutul spectacolului!”.





