Credincioșii îl prăznuiesc duminică pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creștinătorul poporului român și ocrotitorul României. Ajunul sărbătorii este legat, în tradiția populară, de numeroase obiceiuri precreștine, practici de protecție, ritualuri magice și credințe despre strigoi, ursit și vreme.
Sfântul Andrei în calendarul creștin
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei este marcată pe 30 noiembrie în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran și anglican. Numele său, provenit din grecescul Andreas, înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”. În Scoția, unde este patron spiritual, el este celebrat pe 9 mai, în amintirea primirii unor relicve.
Numit „Cel dintâi chemat”, Sfântul Andrei a fost primul apostol care a răspuns chemării lui Iisus Hristos. Originar din Betsaida Galileii, la nord de Israel, era fratele Sfântului Petru și lucra împreună cu acesta ca pescar. A fost martor al minunilor Mântuitorului, al Patimilor și al Învierii, iar după Pogorârea Sfântului Duh a primit prin tragere la sorți misiunea de a propovădui în Scytia și Asia Mică.
Sfântul Andrei a fost martirizat la Patras, în Grecia, fiind răstignit pe o cruce în formă de X – astăzi cunoscută drept „Crucea Sfântului Andrei”. Potrivit Sinaxarului, în anul 357, moaștele sale au fost mutate la Constantinopol, în Biserica Sfinților Apostoli, alături de cele ale Sfântului Luca și ale Sfântului Timotei.
Tradiții românești și legenda „Apostolului Lupilor”
Deși izvoarele istorice sunt reduse privind trecerea sa prin teritoriile locuite de strămoșii românilor, tradiția păstrează numeroase legende despre misiunea Sfântului Andrei în Dacia. El este supranumit „Apostolul Lupilor”, deoarece ar fi predicat geto-dacilor, pentru care lupul reprezenta simbol sacru și steag de luptă.
O legendă spune că un lup ce a vegheat la căderea Sarmizegetusei l-ar fi călăuzit pe apostol către o peșteră din Dobrogea – astăzi Peștera Sfântului Andrei, situată în apropiere de localitatea Ion Corvin. Peștera a fost transformată în biserică în anul 1944, prin grija Episcopului Chesarie Păunescu.
Noaptea Sfântului Andrei: strigoi, protecție și ritualuri de aflare a ursitului
Ajunul Sfântului Andrei este, în credința populară, o noapte magică în care „se subțiază hotarul” dintre lumea văzută și cea nevăzută.
Primele ore ale zilei de 30 noiembrie sunt asociate cu:
- apărarea gospodăriei de spiritele rele;
- apariția strigoilor, care ar „fura mana vacilor”, „mințile oamenilor” sau roadele livezilor;
- ritualuri de protecție cu usturoi, busuioc și agheasmă;
- descântece și practici pentru noroc, sănătate și bunăstare;
- obiceiuri pentru aflarea ursitului.
În multe zone, casele, porțile și cotețele sunt unse cu usturoi. Usturoiul sfințit este păstrat tot anul pentru boli, protecție sau pentru a aduce ursitul în viața fetelor nemăritate.
Se pun crenguțe de vișin la înflorit, se seamănă grâu în farfurii sau se folosesc 12 cepe pentru a „ghici” vremea de peste an.
Tradiția spune că, în această noapte, lupii ar începe să vorbească și ar deveni mai ageri; cei ce le aud glasul ar primi secrete cumplite, dar ar risca să se transforme în vârcolaci.
Până la Crăciun, femeilor nu le este îngăduit, în unele zone, să toarcă sau să țese, pentru a nu mânia pe Maica Domnului.
În funcție de vremea din această noapte se fac și predicții pentru iarnă: dacă cerul este senin și vremea blândă, iarna va fi ușoară; dacă ninge sau plouă, se anunță troiene mari.
Totodată, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo.
În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire. În aceste condiţii, usturoiul este folosit pentru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”. Ele folosesc un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone ale țării , se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.
Ocrotitorul României
Capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus pentru prima dată în România la Iași, în 1996, și, ulterior, în 2011, la București, fiind purtat și la Sibiu și Alba Iulia.
În 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consfințit ziua de 30 noiembrie cu cruce roșie în calendar, iar în 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. În 2001, sărbătoarea a devenit oficial sărbătoare bisericească națională.
Hramul Catedralei Naționale, sărbătorit din 2018, îl are ca ocrotitor secundar pe Sfântul Andrei, hramul principal fiind Înălțarea Domnului.
Sărbătoarea Sfântului Andrei marchează, în tradiția creștină românească, începutul sezonului sărbătorilor de iarnă, ce continuă cu Sfântul Nicolae și se încheie la Bobotează.
