Ciocniri au avut loc joi la Sofia între manifestanţi şi poliţie, în faţa sediului Parlamentului Bulgar, înaintea adoptării Fondului Asigurărilor de Sănătate din bugetul de stat pe 2026 în Comisia Bugetului şi Finanţelor, transmite News.ro. Manifestanții îi acuză pe deputaţi de faptul că adoptă bugetul de stat fără vreo dezbatere adevărată.
Manifestaţia împotriva bugetului pe 2026 a degenerat după ce protestatari au încercat să rupă un cordon al poliţiei. Unii protestatari au aruncat cu sticle şi petarde în poliţişti, anunţă poliţia. Trei poliţişti au fost răniţi, precizează oficialii.
Manifestanţii au blocat intrările şi au ridicat baricade improvizate. Tensiunile au crescut după ce Comisia Bugetului şi Fnanţelor a parlamentului unicameral bulgar şi-a început lucrările cu două ore avans.
Thousands of people surrounded the Parliament in Sofia, leaving MPs trapped inside, too afraid to come out. #Bulgaria pic.twitter.com/EnBeMMXQP8
— Antoinette Nikolova (@AntoinetteNikol) November 26, 2025
Devansarea lucrărilor a înfuriat coaliţia electorală Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică (PP-DB, opoziţie), care a acuzat puterea de faptul că astfel a înlăturat-o de la dezbater-cheie cu privire la fondul asigurărilor de sănătate.
În pofida acestor tulburări, Comisia a adoptat bugetul pe 2026 al Fondului Asigurărilor de Sănătate, în valoare totală de 5,572 miliarde de euro.





