Ultimele stiri

Rusia: Ucraina și Marea Britanie plănuiau să fure un MiG-31 și să-l direcționeze spre o bază din România

Sursă foto: defencesecurityasia.com

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat că ar fi împiedicat o operațiune presupus orchestrată de serviciile secrete ale Ucrainei și Marii Britanii, menită să recruteze piloți ruși pentru a fura un avion de luptă MiG-31 echipat cu racheta hipersonică Kinjal.

Conform agenției ruse RIA Novosti, pilotul dispus să transporte aparatul ar fi urmat să primească o recompensă de trei milioane de dolari și cetățenie străină. Avionul ar fi fost, potrivit scenariului prezentat de FSB, dus la o bază NATO din Constanța, România, unde urma să fie doborât de sistemele de apărare antiaeriană.

FSB a calificat întreaga situație drept „provocare de amploare”, susținând că aceasta ar fi fost pusă la cale de serviciile militare ucrainene cu sprijinul „operatorilor britanici”. Televiziunea de stat din Rusia a difuzat mesaje și înregistrări audio legate de presupusa ofertă, însă agenția Reuters notează că autenticitatea materialelor nu a putut fi verificată independent.

MiG-31 este un avion de vânătoare de mare viteză, considerat piesă centrală în arsenalul aerian rus, iar racheta Kinjal lansată din aer este prezentată de Moscova ca o armă hipersonică capabilă să evite interceptarea sistemelor de apărare antiaeriană.

Rusia acuză în mod constant Marea Britanie că sprijină operațiuni militare ucrainene împotriva teritoriului rus, în timp ce Londra respinge aceste acuzații, afirmând că Moscova derulează campanii de dezinformare și sabotaj în Europa.

UPDATE. Reacția MAE

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a reacționat, marți, la afirmațiile Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care susține că a dejucat un complot al spionilor ucraineni și britanici legat de baza Mihail Kogălniceanu.

Romanele sovietice de spionaj nu erau tocmai strălucite fiind exerciții de propagandă. Tot așa sunt astăzi știrile rusești inventate cu spioni. Ce e real însă este agresiunea rusă și sunt provocările rusești pe care aceste povești cu avioane și spioni încearcă să le acopere”, a scris Andrei Țărnea pe platforma X.