Ultimele stiri

Vaporașul de la Gara CFR Constanța va fi desființat. Primăria a emis autorizația de demolare

Sursă foto: telegrafonline.ro

Primăria Municipiului Constanța a eliberat oficial autorizația de desființare pentru emblematicul vapor din zona Gării CFR Constanța.

Autorizaţia de demolare, emisă pe 4 noiembrie 2025, permite desfiinţarea amplasamentului situat pe strada Theodor Burada nr. 1. Documentul are o valabilitate de doi ani, până la 4 noiembrie 2027, interval în care pot fi executate lucrările de demolare.

Construit în anii 2000, în timpul administraţiei fostului primar Radu Mazăre, vaporaşul de la Gară a făcut parte dintr-un ansamblu de cinci structuri similare amplasate la intrările şi ieşirile din Constanţa. Acestea aveau rol decorativ şi simbolic, sugerând legătura oraşului cu Marea Neagră şi tradiţia sa maritimă. În timp, însă, structurile au fost lăsate în paragină, deteriorându-se vizibil şi devenind subiect de discuţie în privinţa utilităţii şi aspectului lor.

În anul 2022, Consiliul Local Constanţa a adoptat o hotărâre privind casarea celor cinci „vedete maritime”, considerate nefuncţionale şi costisitoare din punct de vedere al întreţinerii. Ulterior, Primăria a comandat documentaţia tehnică necesară obţinerii autorizaţiei de demolare, proces care s-a finalizat abia în această toamnă.

Lasati un comentariu