Senatorul AUR Petrişor Peiu a declarat, luni, că în principiu, AUR doreşte să intre la guvernare fie în urma unor alegeri anticipate fie în cazul ruperii acestei coaliţii aflate la guvernare, iar dacă cei din această coaliţie spun că nu mai pot să meargă împreună, vor solicita preşedintelui să acorde mandatul de premier lui Călin Georgescu, iar acesta să strângă o majoritate.
Senatorul AUR Petrişor Peiu a răspuns, luni, la Parlament, afirmaţiei preşedinteului interimar al PSD, Sorin Grindeanu, că partidul său nu va face niciun fel de guvernare cu AUR.
În principiu noi dorim să intrăm la guvernare fie în urma unor alegeri anticipate, fie în urma epuizării experienţei pe care o vedem acum şi care pare foarte dăunătoare pentru ţară, după indicatorii macroeconomici. Noi aşteptăm să se consume această experienţă, să spună, dom’le, am încercat să guvernăm în cinci, n-am reuşit, preşedintele trebuie să declanşeze procedura constituţională, noi vom susţine ideea pe care a mai spus-o preşedintele partidului George Simion de a da mandat pentru realizarea unui guvern domnului Georgescu şi, în funcţie de rezultatele pe care le va avea domnia sa în discuţia cu partidele, vom decide dacă participăm sau nu, cu cine, dacă există o majoritate, urmează să vedem”, a spus Petrişor Peiu, la Parlament.
Peiu a fost întrebat şi dacă ar putea accepta aur să colaboreze AUR cu Victor Ponta.
Cred că este foarte greu de ajuns la 50%. A mai fost o discuţie legată de colaborarea lui Victor Ponta în această primăvară, vă aduceţi aminte, nu prea a fost un răspuns favorabil la întrebarea pe care o spuneţi. Repet, noi avem o poziţie principială. Dacă această coaliţie spune domnule, nu putem să mergem împreună, nu, ţara nu merge bine, e clar că am avut un eşec, atunci noi vom solicita preşedintelui să acorde mandatul de premier domnului Georgescu şi acesta să-şi stabilească majoritatea”, a menţionat senatorul AUR.






