România va trece oficial la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 – 26 octombrie 2025, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră, astfel încât ora 04:00 devine 03:00.
Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la timpul legal standard, corespunzător fusului orar Eastern European Time (EET, UTC+2). Aceasta se aplică începând cu ultima duminică din octombrie și rămâne valabilă până la revenirea la ora de vară, la finalul lunii martie.
Sistemul trecerii la ora de vară și la ora de iarnă a fost introdus pentru prima dată în România în 1917 și a revenit în 1979, în linie cu practica europeană. La nivel global, peste 60 de țări schimbă ora de două ori pe an, însă unele, precum Rusia, Turcia sau China, au renunțat definitiv la această convenție.
În Uniunea Europeană există discuții vechi despre renunțarea la schimbările semestriale, dar până acum nu s-au implementat acțiuni concrete.






