Ultimele stiri

Accident în Constanța. Șoferul unei firme de pază și protecție a lovit o bătrână aflată pe trotuar

Un accident rutier a avut loc joi, 23 octombrie, în municipiul Constanța. O femeie de 87 de ani a fost lovită pe trotuar, după ce un șofer de 28 de ani a virat spre dreapta fără a păstra distanța corespunzătoare, lovind-o în dreptul unei treceri pentru pietoni.

Astăzi, 23 octombrie, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Constanța.

Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 28 de ani a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, iar la un moment dat, în apropierea unei treceri pentru pietoni, din cauza nepăstrării distanței în mers, ar fi virat către dreapta, ar fi pătruns pe trotuar, unde ar fi accidentat o femeie, de 87 de ani, care s-ar fi aflat în dreptul marcajului pietonal.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a femeii.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Lasati un comentariu