Ultimele stiri

Legea pensiilor private a fost adoptată de Parlament. Cine va putea retrage toți banii odată

Sursă foto: playtech.ro

Camera Deputaților a adoptat, marți, legea care stabilește modul în care românii își vor putea retrage banii acumulați în fondurile private de pensii (Pilonul II). Proiectul, care a primit 178 de voturi „pentru”, 64 „împotrivă” și 22 de abțineri, merge acum la promulgare, la președintele Nicușor Dan.

Potrivit noilor prevederi, persoanele care aleg să își retragă sumele acumulate în Pilonul II vor primi inițial 30% din bani, restul urmând să fie plătit eșalonat pe o perioadă de opt ani.

Legea menține, de asemenea, excepția pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni oncologice, care vor putea solicita plata integrală a sumelor acumulate, într-o singură tranșă.

„Bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul II de pensii, într-o plată unică”, se arată în textul actului normativ.

Mai multe amendamente propuse de parlamentari au fost respinse. Deputatul Claudiu Năsui a cerut ca toți contribuabilii să poată retrage integral sumele acumulate, argumentând că actuala formă a legii „restrânge un drept deja existent”. Eva Csep, deputat UDMR, a propus extinderea excepției și pentru alte categorii de bolnavi, însă propunerea nu a fost acceptată.

Legea vine la 17 ani de la lansarea sistemului de pensii private obligatorii și reglementează, pentru prima dată, modalitatea concretă de retragere a banilor acumulați în Pilonul II.

Lasati un comentariu