Hamas a returnat marți cadavrele mai multor ostatici decedați, într-o încercare de a reduce presiunea asupra fragilului armistițiu cu Israelul, după ce o agenție militară israeliană a anunțat reducerea la jumătate a ajutorului umanitar destinat Fâșiei Gaza. Măsura a fost justificată prin faptul că gruparea palestiniană predă rămășițele mai lent decât s-a convenit, relatează The Associated Press.
Biroul prim-ministrului israelian a confirmat că încă patru cadavre ale ostaticilor au fost predate autorităților israeliene de către Crucea Roșie și vor fi identificate la Centrul Național de Medicină Legală. Luni, Israelul primise deja alte patru corpuri, ridicând numărul total al ostaticilor decedați returnați la opt.
Potrivit The Times of Israel, Hamas a informat mediatorii că va preda miercuri încă patru corpuri, ceea ce ar ridica bilanțul la 12. Gruparea a invocat dificultăți logistice, afirmând că unele rămășițe se află sub dărâmături sau în zone controlate de armata israeliană.
Reducerea ajutorului umanitar a fost comunicată Biroului ONU pentru Afaceri Umanitare din Gaza, iar oficialii americani au fost informați, potrivit surselor citate de AP. Decizia ar înjumătăți fluxul celor 600 de camioane zilnice de ajutoare convenite prin acordul de încetare a focului.
Președintele Donald Trump s-a declarat marți „profund îngrijorat” de faptul că prea puține dintre rămășițele ostaticilor au fost repatriate, avertizând totodată că „dacă Hamas nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”.
Între timp, familiile ostaticilor au criticat dur ritmul predărilor. Forumul Familiilor Ostaticilor a calificat situația drept „o încălcare flagrantă a acordului de către Hamas”, cerând autorităților israeliene să intensifice presiunile prin intermediul mediatorilor.
În paralel, în Gaza și Cisiordania, eliberarea a aproape 2.000 de prizonieri palestinieni de către Israel a fost marcată de acuzații potrivit cărora unii dintre aceștia ar fi fost bătuți înainte de eliberare — informații pe care AP nu le-a putut verifica independent.
Pe fondul armistițiului, persistă întrebări majore privind viitorul guvernării în Gaza. Ministrul egiptean de externe Badr Abdelatty a anunțat formarea unui guvern tehnocrat palestinian de 15 membri, acceptat de Israel, Hamas și alte facțiuni, care ar urma să administreze teritoriul și procesul de reconstrucție. Potrivit unei estimări comune ONU–UE–Banca Mondială, refacerea Gazei va necesita 70 de miliarde de dolari.
Conform acordului de încetare a focului, forțele israeliene s-au retras la pozițiile din august, înainte de ultima ofensivă asupra orașului Gaza. Totuși, mai multe cartiere distruse rămân sub control israelian, iar locuitorii au fost avertizați să nu încerce încă să revină la casele lor.