Ultimele stiri

Trump i-a cerut președintelui Israelului să-l grațieze pe Netanyahu acuzat de corupție și fraudă

Sursă foto: X/@yerelingundemi

Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie, relatează The Associated Press şi AFP.

Am o idee, domnule preşedinte (Isaac Herzog), de ce să nu-l graţiaţi? Acest pasaj nu era prevăzut în discurs (…). Dar îmi place acest domn”, a declarat în glumă, în discursul său, Donald Trump. „Chiar dacă ne place sau nu, acesta a fost unul dintre cei mai mari preşedinţi pe timp de rzboi. Iar trabucurile şi şampania, cui naiba îi pasă de asat?”, a declarat şeful statului american în Parlamentul israelian.

Eşti un om foarte popular”, a declarat Donald trump adresându-se premierului israelian Benjamin Netanyahu. „Ştii de ce? Pentru că ştii cum să câştigi”, a adăugat Trump.

Benjamin Netanyahu a devenit primul şef de Guvern din istoria Israelului inculpat – în timpul mandatului – de fraudă, încălcarea încrederii şi acceptare de mită în trei dosare, după ani de anchetă, în urma cărora a fost acuzat de faptul că a făcut favoruri unor susţinători politici bogaţi.

Lasati un comentariu