Rompetrol Rafinare a trimis un punct de vedere după ce Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) Constanța au transmis că au descoperit scurgeri de amoniac și alte nereguli majore la rafinăria din Năvodari.
Controlul a avut loc între 9 septembrie și 6 octombrie, declanșat după sesizările locuitorilor privind mirosul puternic din zonă.
Redăm mai jos punctul de vedere al Rompetrol Rafinare:
Rompetrol Rafinare a inițiat demersurile de oprire a Instalației de Frig, în vederea executării lucrărilor mecanice pentru soluționarea disfuncționalităților menționate, respectiv a unei neetanșeități minore pe fluxul apei de răcire. Conform fluxului tehnologic, instalația susține producția de polipropilenă.
Menționăm faptul că lucrări de reparații în zona instalației erau programate înainte de constatările realizate în timpul inspecției Gărzii Naționale de Mediu. Compania a inițiat anterior procedurile de verificare a instalației și a fluxului tehnologic din sectorul de petrochimie.
Oprirea instalației a fost programată înainte de această inspecție, dar nu a reprezentat o urgență, pentru că nu s-au înregistrat depășiri, atât la parametrii operaționali, cât și la emisiile atmosferice. De asemenea, în toată această perioadă nu au fost efectuate operațiuni care să pericliteze siguranța angajaților, a instalației sau a mediului înconjurător.
Concomitent, se vor iniția procedurile normale de operare în vederea opririi instalației de producere a polipropilenei, până la remedierea celor sesizate, estimate a fi realizate în termen de maximum trei zile.
Subliniem faptul că oprirea Instalației de Polipropilenă nu afectează fluxul de producție al rafinăriei Petromidia.
Rompetrol Rafinare se asigură permanent că sunt luate toate măsurile de siguranță necesare, din punct de vedere tehnologic și al protecției mediului, pe parcursul operării și în timpul executării lucrărilor de reparație. De asemenea, calitatea aerului va fi atent monitorizată în proximitatea amplasamentului și pe durata opririi instalației.
Alimentarea cu amoniac (NH3) a instalației este o procedură standard de răcire folosită în unitățile industriale mari, iar întreg procesul este realizat în baza unor proceduri stricte, de oameni instruiți și cu echipamente adecvate.
https://www.constantatv.ro/2025/10/08/scurgeri-de-amoniac-la-rafinaria-din-navodari/