Ultimele stiri

Au intrat banii pe cardurile sociale pentru alimente. Sunt peste 1 milion de beneficiari

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, marţi, că au fost încărcate cardurile sociale pentru cei peste 1,1 milioane de beneficiari ai programului Sprijin pentru România, dintre care 68.928 sunt beneficiari noi. 

Am promis, am livrat — am încărcat cardurile sociale pentru cei peste 1 milion de beneficiari ai programului Sprijin pentru România din toată ţara. Sunt bani pentru alimente şi mese calde, meniţi să-i ajute pe cei aflaţi în cea mai mare nevoie: pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, cu indemnizaţie socială; copiii şi adulţii cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile şi persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune”, anunţă, marţi, ministrul Dragoş Pîslaru.

Acesta anunţă că este vorba despre 1.115.773 beneficiari care primesc prima tranşă, pe baza datelor agregate de la Casa Naţională de Pensii Publice şi, respectiv, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Este vorba despre:

  • 1.028.391 carduri valabile — 92,16%;
  • 6.231 carduri emise şi nelivrate încă (în posesia Poştei Române) — 0,55%;
  • 12.223 carduri dezactivate (care necesită reemitere şi redistribuire) — 1,09%;
  • 68.928 carduri pentru beneficiari noi (care intră în contracte separate) — 6,17%.

Angajamentul meu este ca tranşa a doua de bani să fie încărcată până la finalul acestui an, aşa cum am promis încă de la preluarea mandatului de ministru. Foarte important! Cei care deţin card, însă care nu s-a încărcat până la această oră, pot cere ajutor pe adresa de e-mail card.sprijin@mfe.gov.ro ori la numerele de telefon 0372.838.633 şi 0372.838.886”, a mai transmis ministrul.

Pîslaru precizează, însă, că deşi este foarte bucuros că s-a reuşit repararea programului Sprijin pentru România, aceste sume modice de bani nu rezolvă problema fundamentală din ţara noastră.

Avem mult prea mulţi oameni aflaţi într-o situaţie extrem de dificilă din punct de vedere material. De aceea, aşa cum am comunicat deja, de anul viitor schimbăm abordarea la nivel guvernamental: vom oferi servicii comunitare integrate — asistenţă socială, educaţie, sănătate, consiliere, locuri de muncă. Trecerea spre un stat care nu doar transferă câţiva bănuţi, ci pune instituţiile să colaboreze între ele, mai aproape de oamenii aflaţi în nevoie şi spre rezolvarea problemelor acestora printr-un management de caz individualizat şi intervenţii la nivelul comunităţii”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, ”este un pas important spre o Românie în care oamenii vulnerabili nu se vor mai simţi abandonaţi sau amăgiţi, ci sprijiniţi cu adevărat pentru a trăi o viaţă demnă şi independentă”.

Lasati un comentariu