Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că va impune o taxă vamală de 100% asupra tuturor filmelor străine, o măsură fără precedent care ar putea bulversa întreaga industrie globală de divertisment, relatează Reuters.
Decizia marchează o extindere radicală a politicilor comerciale protecționiste ale Casei Albe în domeniul cultural, stârnind neliniște printre marile studiouri americane care depind de veniturile generate de box-office-ul internațional și de coproducțiile transfrontaliere.
Industria noastră cinematografică a fost furată din Statele Unite ale Americii de alte țări, la fel cum se fură bomboane de la un copil”, a scris Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social.
Deocamdată, nu este clar care va fi temeiul legal pentru aplicarea unei astfel de taxe. Casa Albă nu a oferit explicații privind implementarea măsurii, iar studiourile majore – Warner Bros Discovery, Comcast, Paramount Skydance și Netflix – nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Totuși, piața a reacționat imediat: acțiunile Netflix au scăzut cu 1,5% la începutul tranzacționării.
Ideea a fost avansată pentru prima dată în luna mai, dar fără detalii clare. Directorii studiourilor s-au declarat „derutați”, subliniind că majoritatea filmelor moderne implică producție, finanțare și efecte vizuale realizate în mai multe țări, ceea ce complică aplicarea unei taxe uniforme.
Analiștii juridici și comerciali privesc cu scepticism măsura, arătând că filmele sunt o formă de proprietate intelectuală și se încadrează la comerțul global cu servicii – un domeniu în care SUA înregistrează de regulă excedent. În plus, creșterea coproducțiilor cu studiouri străine ridică întrebări suplimentare despre modul în care ar fi clasificate filmele afectate de noua taxă.
Dacă va fi pusă în aplicare, măsura ar putea tensiona relațiile comerciale dintre SUA și partenerii săi și ar declanșa reacții similare de protecționism cultural în alte state.