Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le recomandă românilor să consume produse tradiționale, precum brânza și roșiile autohtone, și nu avocado sau mozzarella, pe care le consideră responsabile de creșterea deficitului comercial.
Declarația a fost făcută la prezentarea programului PSD de relansare economică, însă a stârnit imediat controverse după ce ministrul a comparat greșit prețurile din piață.
Dacă vrem să mâncăm brânză franțuzească, dacă vrem să mâncăm avocado și nu vrem să mâncăm brânză și roșiile de la țăranii români, sigur că deficitul, balanța comercială va crește. Avocado este pe primul loc. Un fruct de avocado costă cât trei kilograme de roșii din România”, a spus Barbu.
Replica nu a întârziat să apară. Un jurnalist i-a atras atenția că nu a mai fost de mult timp la piață și că un kilogram de roșii costă deja mai mult de 6 lei, în timp ce un avocado se vinde cu 5–7 lei.
Florin Barbu se află la a doua declarație controversată în ultimele luni, după ce în primăvară a invocat nostalgic numele lui Nicolae Ceaușescu într-un discurs despre stuful din Delta Dunării.