Trăim într-o lume în care adevărurile simple devin tot mai greu de rostit. Dacă un copil ar spune, cu inocență, că de la 50 la 40 înseamnă mai puțin, un primar din Constanța l-ar corecta, cu morga unui profesor de logică: „Nu, dragul meu, e tot o formă de diminuare”. Și ar zâmbi satisfăcut, convins că tocmai a rostit o mare subtilitate.

Vergil Chițac, specialist în întins table pe vapor, ajuns edil, are un talent curios: transformă lăcomia în modestie, aroganța în virtute și dispozițiile administrative în capodopere de retorică.

Totul a pornit de la o postare care, cu o ironie aproape teatrală, anunța triumfal:

Ura, Ura, Ura! O veste minunată: primarul și viceprimarul și-au mărit indemnizațiile!”

Aceasta a fost scânteia care a aprins duelul.

Chițac a răspuns, cu aerul calm al celui convins că stăpânește logica:

Nu am mărit, am diminuat.”

Felicia Ovanesian a replicat, fixând paradoxul:

Primarul rescrie teoria relativității: majorarea este diminuare!”

Chițac, într-un fel de auto-laudă pedagogică, a insistat:

Luați aminte ce generos sunt, am trecut de la 50 la 40!”

Să privim cu atenție: în 2024, domnul primar și-a acordat, procentul maxim admis de lege, 50%, peste indemnizația de bază. În 2025, legea a redus plafonul maxim la 40%. El a aplicat, din nou, maximul legal disponibil, adică 40%. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Și aici e partea care doare puțin: ceea ce primarul prezintă ca o „diminuare” nu diminuează baza indemnizației, baza rămâne neschimbată, iar procentul de 40%, aplicat suplimentar, crește de fapt cuantumul care se poate acorda legal. În limbaj simplu, gestul de „a diminua” e, în realitate, un gest care respectă legea și menține venitul, iar ceea ce se numește reducere este doar o ajustare tehnică a plafonului suplimentului, un fel de trucaj retoric care sună impresionant, dar nu afectează nimic concret.

În loc să răspundă cu calm și argumente, edilul a ales calea cea mai la îndemână a politicianului obosit: insulta. Ovanesian a devenit „influenceriță de canapea”. Jurnaliștii locali, „așa-ziși”. Formatorii de opinie, oameni cu „(ni)micul lor caracter”. În fine, când rațiunea lipsește, dușmanul e mereu găsit: presa, cetățenii și, ironic, canapeaua de la emisiunea „Între Alb și Negru”, moderată de Emil Tatu.

Ironia supremă este că, în timp ce îi acuză pe alții că stau pe canapea, primarul uită să-și privească propriul fotoliu. Un fotoliu călduț, tapițat cu procente, din care orașul apare ca un mozaic de șantiere, gunoaie și promisiuni suspendate.

Oamenii au reacționat firesc: cu revoltă și sarcasm.

Bre, matale ne iei de fraieri?”

Orașul arată ca după război, iar tu îți mărești leafa!”

Alooo! Austeritatea e doar pentru noi?”

Replici care ar trebui să răsune mai tare decât orice semnătură oficială.

Dincolo de procente, ceea ce contează cu adevărat e gestul moral. Un lider ar fi spus:

Da, am dreptul, dar nu profit de el.”

Chițac a ales, în schimb, să-și celebreze cumpătarea, sau mai exact, să-și expună cu mândrie un gest care nu schimbă nimic.

Nu e vorba nici de generozitate, nici de cumpătare. Este doar încă o lecție de sofistică provincială: cuvintele încearcă să acopere realitatea, iar realitatea rămâne aceeași, un oraș obosit și un primar preocupat mai mult de aritmetica veniturilor sale decât de bunăstarea cetățenilor.