Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, în cadrul declaraţiilor comune cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Constanţa, că România îşi doreşte ca Hubul european de securitate să fie localizat în România, la Constanţa, la Marea Neagră.
Trăim o perioadă complicată, cu o presiune din partea rusă și atunci solidaritatea europeană este importantă, și față de această amenințare am discutat astăzi de capacitatea Europei de a se apăra, de a colabora în sensul acesta, despre programul Rearm, despre componenta safe a programului Rearm, în care România a propus deja niște proiecte, printre care baza Kogălniceanu în care ne aflăm azi, Portul Constanța”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a punctat că programul european va aduce nu doar oportunități de securitate, ci și dezvoltări economice: „Programul Safe o să fie și o oportunitate de dezvoltare a industriei românești de apărare pentru că vor fi echipamente care vor fi produse în România și, de asemenea, o oportunitate de a dezvolta o infrastructură care să deservească atât zona militară, cât și zona civilă”.
Nicușor Dan a subliniat importanța Mării Negre pentru securitatea energetică europeană, amintind că, începând cu 2027, România va începe să extragă gaze din perimetrele offshore, contribuind astfel la reducerea dependenței energetice.
Suntem pe flancul estic, adică partea de Europa cea mai aproape de Rusia și aici avem provocări suplimentare și suntem la Marea Neagră, care este extrem de importantă pentru România și Europa, pentru că începând cu 2027 România va începe să extragă gaz și asta va contribui la securitatea energetică a României și Europei. Este importantă pentru că este comunicarea cea mai simplă și directă, în momentul în care va fi sigură, între Europa și Asia Centrală”, a spus președintele României.
Totodată, el a pus accent pe strategia europeană pentru Marea Neagră, adoptată la inițiativa României.
Ne bucurăm că UE a adoptat, la propunerea României, o strategie pentru Marea Neagră, pe care ne dorim să o operaționalizăm cât mai curând și în cadrul acestei strategii ne dorim ca HUB-ul european de securitate de care această strategie vorbește să fie localizat în România, la Constanța, la Marea Neagră”, a spus Niușor Dan.
În ceea ce privește reconstrucția Ucrainei, Nicușor Dan a amintit avantajul poziției geografice a României și rolul central al Portului Constanța.
Am vorbit puțin și despre reconstrucția Ucrainei, și România poate, prin poziția sa geografică, să contribuie la acest proces. Portul Constanța, care este cel mai mare port la Marea Neagră și Dunărea, care îl conectează cu vestul Europei și oferă o modalitate ieftină de transport care va fi foarte utilă în momentul reconstrucției”, a conchis Nicușor Dan.