Ultimele stiri

Fenomen astronomic rar: „Luna Neagră” apare în acest weekend!

Sursă foto: Shuterstock

Sâmbătă, 23 august, are loc un fenomen astronomic rar cunoscut sub numele de „Luna Neagră”, care se produce doar o dată la aproximativ 33 de luni. Următoarea astfel de apariție este preconizată pe 20 august 2028.

O Lună Neagră este doar a doua Lună Nouă care apare într-o lună calendaristică”, a explicat Walter Freeman, profesor asociat de fizică la Universitatea Syracuse, pentru Daily Mail.

Deși termenul nu este unul oficial în astronomie, el descrie un caz special în care ciclul lunar – ușor mai scurt decât luna calendaristică – permite apariția a două faze de Lună Nouă în aceeași lună.

În această fază, Luna se află între Pământ și Soare, cu partea neiluminată orientată spre noi, ceea ce o face invizibilă pe cer. De asemenea, poziționarea sa în apropierea Soarelui pe boltă face ca lumina solară să o „ascundă” complet.

De-a lungul timpului, „Luna Neagră” a fost asociată cu diverse credințe spirituale și religii păgâne, unde se consideră că anumite ritualuri capătă putere sporită în această noapte. În ultimii ani, fenomenul a devenit tot mai popular pe rețelele de socializare și în cercurile astrologice, fiind adoptat și de adepții religiei Wicca.

Unii au legat apariția Lunii Negre de pasaje biblice precum Marcu 13:24: „Soarele va fi întunecat, iar luna nu își va da lumina”. Totuși, astronomii subliniază că nu există niciun motiv de îngrijorare, fiind doar o consecință firească a mișcării Lunii în jurul Pământului.

Lasati un comentariu