Ultimele stiri

(FOTO) Peste 2.600 de produse contrafăcute, în valoare de 130.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Sursă foto: Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa 600 bonete de baie și 2052 păpuși, estimate la o valoare de 130.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

În data de 14.08.2025, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din jud. Ilfov.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 600 bonete de baie și 2052 păpuși, estimate la o valoare de 130.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Lasati un comentariu