Postul public de radio și televiziune ORF a anunțat miercuri că Viena va găzdui ediția din 2026 a Eurovision, în detrimentul orașului montan Innsbruck. Finala concursului este programată pentru 16 mai, în sala de concerte Wiener Stadthalle, cu o capacitate de 16.000 de locuri.
Capitala Austriei a câștigat selecția cu sloganul „Europe, shall we dance?”, mizând pe reputația sa de „templu al muzicii clasice” și pe experiența organizării ediției din 2015, marcată de victoria Conchitei Wurst.
Decizia a venit după succesul contratenorului JJ (Johannes Pietsch), un artist austro-filipinez de 24 de ani, care a câștigat trofeul la Basel.
Reputaţia Vienei ca unul dintre cele mai importante oraşe muzicale din lume şi poziţia sa în inima Europei o fac gazda ideală pentru această a 70-a ediţie”, a declarat Martin Green, directorul Eurovision.
Un eveniment uriaș, dar și controversat
Eurovision atrage anual sute de milioane de telespectatori – 166 de milioane în 2025 – și are parte de spectacole extravagante, dar și de dispute politice. Anul acesta, declarațiile lui JJ privind participarea Israelului, aflat în plin conflict în Gaza, au stârnit polemici, iar pe străzile Elveției au avut loc proteste pro-palestiniene.
De-a lungul timpului, mai multe țări au fost excluse din concurs: Belarus, în 2021, după realegerea contestată a lui Lukașenko, și Rusia, un an mai târziu, în urma invadării Ucrainei.
Între spectacol și critici politice
Eurovision este considerat o sărbătoare a diversității și un simbol al toleranței, oferind o vizibilitate importantă comunității LGBT+. Încă din 2015, Viena a instalat semafoare pietonale cu pictograme reprezentând cupluri gay, inițiativă apreciată de public, dar contestată de extrema dreaptă austriacă (FPÖ), care a catalogat concursul drept „un spectacol queer, de stânga și woke”.
În ciuda costurilor semnificative – în Elveția, ediția din 2025 a costat zeci de milioane de euro – primarul social-democrat Michael Ludwig a declarat că Viena este „pregătită” pentru provocare, evidențiind caracterul cosmopolit al capitalei și infrastructura sa excelentă.
Astfel, pentru a treia oară în istorie, după edițiile din 1967 și 2015, Viena devine orașul-gazdă al celui mai urmărit concurs muzical din lume.