Astăzi se împlinesc doi ani de la accidentul din 2 Mai, în urma căruia doi tineri, Sebi și Roberta, și-au pierdut viața, iar alți prieteni au fost răniți. Tragedia a fost provocată de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, la volanul unui Mercedes decapotabil.
De atunci, procesul s-a transformat într-un maraton de înfățișări, audieri, expertize și contestații, însă familiile victimelor nu au primit nici astăzi o decizie definitivă. Judecătoria Mangalia l-a condamnat la începutul anului pe Pascu la 10 ani de închisoare și la plata unor despăgubiri civile de 1,71 milioane de euro, dar cauza se află încă pe rolul Curții de Apel Constanța, unde verdictul întârzie să apară.
Tatăl Robertei a venit astăzi la locul tragediei, acolo unde viața fiicei lui s-a oprit brusc, și a vorbit cu tristețe despre greutatea acestor doi ani.
Au trecut doi ani grei cu lipsa copiilor, cu umilințe din toate părțile. Totuși, mulțumesc oamenilor care au fost alături de noi sufletește. Am primit multe mesaje. Încă mai avem parte de aceste umilințe. Cum ziceam, ieri trebuia să avem un răspuns final, o decizie la Curtea de Apel. Nu s-a întâmplat.”
El a precizat că nu are mari așteptări de la decizia finală, pe care o consideră deja previzibilă:
Să zicem că suntem, între ghilimele, norocoși că nu s-a dat o amânare mai mare. Dar eu nu am niciun fel de așteptare că se va schimba ceva. Nici o sentință mai mică, nici una mai mare. Pentru a nu deranja o anumită clasă politică, mă refer la bogații României care influențează poliția și procuratura. Nu-mi mai e frică de nimic. Copiii noștri nu mai sunt. Ei nu se mai întorc, în timp ce domnul Vlad Matei Pascu, într-o zi, se va întoarce la părinții săi și își va vedea de viața lui.”
Pentru familiile Olariu și Dragomir, timpul nu a vindecat durerea. Doi ani de lacrimi, de așteptări și de lupte prin instanțe au lăsat doar o rană deschisă și sentimentul amar că dreptatea se mișcă prea încet.