Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Individ prins la volan deși nu avea permis și era și beat – etilotestul a indicat 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 16 august, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel, la data de 16 august, în jurul orei 15.50, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Tașaul din satul Piatra.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Bărbatul, care are antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 17 august, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Lasati un comentariu