România, două stări de fapt total diferite, în sectorul privat digitalizarea a simplificat treburile şi a trimis oameni acasă, sectorul de stat imun la digitalizare şi apt pentru angajări.
Acum 10 ani dacă intrai într-o bancă găseai un număr mare de angajaţi, fiecare dintre ei având ghişeul lui, biroul lui, clientela lui. Se încheiau contracte, se acordau credite, se făceau analize de risc, trebuie să stai la coadă pentru a fi preluat de un angajat. Azi lucrurile stau altfel! Ghişee goale, birouri goale sau desfiinţate, etaje goale, nefolosite de ani de zile. Personalul s-a împuţinat foarte mult.
Ce anume a generat această stare de fapt? Păi în primul rând digitalizarea, fiecare bancă şi-a creat propriul robot care interacţionează cu publicul. Apoi nevoia de a reduce costurile, concurenţa, eficienţa au pus presiune pe bănci, determinându-le să reducă personalul substanţial. Aici profitul este cel care dă tonul la întreaga activitate. Angajaţii trebuie să livreze, iar cine nu este în măsură să facă faţă provocărilor digitale, pleacă acasă.
Aceiaşi situaţie o vom întâlni şi când vom vizita o societate de asigurări. Personalul s-a împuţinat vizibil, sunt ghişee goale, prin birouri bate vântul, spaţii prin care nu a mai trecut picior de om de ani de zile. Din 4-5 inspectori de daune au mai rămas 1-2. Digitalizarea a ”tăiat în carne vie” şi aici. Se poate interacţiona on-line cu societatea de asigurări pentru rezolvarea problemelor.
Contrastul îl vom găsi dacă vom păşi într-o instituţie publică, unde vom găsi o aglomeraţie mare, mulţi funcţionari, birouri supra aglomerate, 2-3 persoane se învârt în jurul unui calculator, secretare care monitorizează multe cafetiere. Prin instituţie publică am înţeles: primărie, consiliul judeţean, agenţie, direcţii judeţene, alte deconcentrate. Se plimbă dosarele dintr-un birou în altul, se umblă pe holuri cu câte o hârtie în mână. Am început acest aliniat cu cuvintele ”dacă vom păşi într-o instituţie publică”, puteam să scriu ”când vom păşi într-o instituţie publică”. Am optat pentru ”dacă”, întrucât este din ce în ce mai greu să intri într-o instituţie publică.
Cetăţeanul care are o problemă este ţinut pe la uşi, pentru a nu deranja şi strica vibe-ul celor care populează birourile. De la an la an numărul personalului a crescut, organigramele s-au mărit pentru a face loc neamurilor, soţiilor, amantelor, loialiştilor.
Partidele au lotizat întreaga administraţie publică, fiecare construindu-şi propriul fief, unde s-au făcut angajări, la foc automat, prin simulări de concursuri. Apoi şi-au fortificat zona de influenţă, toate job-urile fiind tranzacţionate, doar de partide.
Locurile de muncă de la stat, dacă s-ar pune problemă să li se acorde coeficient de rating de siguranţă, ar obţine, probabil, AAA, fiind în categoria ”to big to fail”.
Şi în administraţia publică s-au făcut progrese în ceea ce priveşte digitalizarea interacţiunii cu cetăţeanul, multe din solicitări se pot rezolva on-line. Problema este că în ciuda acestor progrese digitale numărul funcţionarilor publici a crescut. Circula prin social-media zvonul că într-o agenţie s-a mai inventat o funcţie, consilierul consilierului. Sper să fie o glumă!
Un fapt este cert, numărul bugetarilor a crescut vizibil în ultimii ani, deşi, de fiecare dată s-a promis contrariul. Succesiunile de ”ordonanţe trenuleţ”, un fel de glume reformiste, au avut în prevederile lor şi probleme legate de micşorarea numărului de posturi din administraţie, dar totul s-a năruit printr-o ploaie de excepţii şi derogări, toate iniţiate de partidele de la putere. Niciun partid n-a avut curajul să deranjeze culcuşul loialiştilor de la stat, pe care, de fapt, tot ei le-au creat.
În firmele private acţionariatul este interesat să reducă costurile cu personalul, întrucât acestea sunt suportate de el, pe câtă vreme la stat aceste costuri nu interesează pe nimeni, acestea fiind suportate de la buget. Patronul poate ”să taie în carne vie”, căci este afacerea lui, sunt banii lui, dar la stat nimeni nu vrea să deranjeze baronatele din teritoriu, angajaţii de la stat fiind plătiţi din banii contribuabilului. În mediul privat introducerea digitalizării şi a Inteligenţei Artificiale a însemnat reduceri consistente de personal, iar în administraţia publică a însemnat angajări suplimentare.
Recentele restructurări de personal, iniţiate de actualul guvern, sunt trolate din toate direcţiile de sindicate, de partidele politice, chiar şi din cele aflate în coaliţie, de angajaţii propuşi pentru disponibilizare. Pentru partide instituţiile statului au devenit un fel de feudă pentru angajarea neamurilor. Fiecare loc de la stat este apărat ca un tron, nimeni nu vrea să cedeze.
Situaţia finanţelor ţării ne arată că România nu-şi mai poate permite să plătească un aşa număr mare de angajaţi în administraţia publică, ceea ce înseamnă că bugetofagia şi turbobugetarismul trebuie stopate, indiferent de consecinţele electorale. Sectorul privat nu mai poate plăti fericiţii loialişti de la stat, care, în mare parte, simulează munca.
Închei cu un mesaj mai puţin optimist preluat de la istoricul şi publicistul Adrian Cioflâncă: ”Într-o instituţie de stat găseşti cel mai sigur leac împotriva optimismului în privinţa şanselor noastre de a schimba repede şi decisiv lucrurile care ne trag înapoi”.
Articol apărut inițial în Ziarul Financiar
