Ultimele stiri

(VIDEO) Momente de coșmar într-un parc de distracții din Arabia Saudită. S-a rupt brațul unui carusel, cu oameni imobilizați în scaune: sunt peste 20 de răniți

Sursă foto: X

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite, patru grav, după ruperea unui braţ mecanic care a provocat căderea unei instalaţii cu tot cu persoanele care se aflau pe ea, într-un parc de distracţie, la Taif, în vestul Arabiei Saudite, potrivit presei locale, relatează AFP.

Înregistrări video amplu difuzate pe reţele de socializare surprind această instalaţie – denumită „Game 360” -, alcătuiră dintr-o platformă circulară pe care iau loc căutătorii de senzaţii tari, suspendată de un braţ mecanic uriaş, care oscilează în sus şi-n jos.

În filmare se vede cum caruselul îi ridică pe oameni doar pe jumătate. Pornește apoi în direcția opusă, unde se rupe și cade.

Ruperea braţului a condus la căderea brutală, miercuri, a întregii isnstalaţii la pământ, cu tot cu personalee care se aflau în instalaţie.

Numeroase persoane s-au adunat la locul dramei.

Postul saudit Al-Arabiya a anunţat pe X că acest accident s-a soldat cu „23 de răniţi (…), inclsuiv patru grav (…) într-un accident la Taif”. Ziarul Okaz evocă „peste 23 de răniţi”.

Potrivit Al-Arabiya, parcul a fost închis şi s-a deschis o anchetă.

Lasati un comentariu