Ultimele stiri

Angajați CT BUS, umiliți la masa negocierilor. Trimiși să taie din sandvișurile copiilor, în timp ce alții încasează 27.000 de lei lunar – greva generală bate la ușă!

Peste 700 de angajați ai companiei de transport public CT BUS din Constanța – șoferi, mecanici, personal administrativ și de teren – au declanșat luni, 28 iulie 2025, o grevă de avertisment, acuzând lipsa dialogului real cu administrația companiei și municipalitatea, dar și o încercare de reducere a drepturilor salariale câștigate în 2024.

Deși în spațiul public au fost lansate informații potrivit cărora șoferii ar avea salarii „de 16.000 de lei”, Emil Tatu, avocat și reprezentant legal al sindicatelor implicate în conflictul colectiv de muncă, respinge ferm aceste afirmații, numindu-le „minciuni grosolane”. În realitate, susține acesta, angajații nu solicită majorări salariale, ci doar păstrarea drepturilor deja obținute prin negocieri anterioare.

Nu cerem luna de pe cer. Cerem doar să fim tratați corect și cu demnitate. Greva nu este un moft, ci o formă legală și necesară, după luni întregi în care negocierile au fost blocate de o conducere care preferă să arunce vina pe angajați”, a declarat Emil Tatu.

Potrivit acestuia, toate etapele prevăzute de Legea dialogului social nr. 367/2022 au fost respectate, inclusiv medierea, notificările și convocările legale, iar greva de avertisment a fost „singura cale rămasă pentru a forța reluarea discuțiilor reale”.

Negocieri tensionate și atitudini jignitoare

În urma grevei de avertisment, o rundă de negocieri a avut loc la sediul CT BUS, însă participarea autorităților a fost aproape inexistentă. Singura prezență notabilă a fost consiliera locală Adriana Arghirescu, căreia sindicatele i-au mulțumit public pentru cele peste două ore de discuții și efortul de mediere, deși „tardiv”.

A mai fost menționată și susținerea consilierei independente Felicia Ovanesian, despre care Emil Tatu afirmă că „a arătat deschidere și suport față de problemele reale ale angajaților”. În schimb, restul consilierilor locali – de la toate partidele – au lipsit complet, fiind acuzați de dezinteres și tăcere complice.

Mai grav, în timpul negocierilor, un reprezentant al AUR din Consiliul de Administrație ar fi tratat liderii de sindicat cu dispreț, iar un alt membru CA ar fi afirmat că „șoferii ar trebui să taie din sandvișurile copiilor” pentru a se descurca financiar – o remarcă considerată insultătoare și simptomatică pentru ruptura dintre conducere și angajați.

CT BUS, „în genunchi” și ignorat de autorități

Potrivit liderilor sindicali, Constanța este singurul oraș mare din România unde negocierile colective pe 2025 nu au fost încheiate favorabil pentru angajați. În alte orașe, precum Cluj, Brașov, Iași sau Timișoara, revendicările sindicatelor din transportul public au fost soluționate prin acorduri acceptabile pentru ambele părți.

În schimb, la Constanța, compania CT BUS este descrisă ca fiind „în genunchi”, în pragul unei greve generale iminente, cu un Consiliu de Administrație lipsit de coerență și cu o Adunare Generală a Acționarilor rămasă reprezentată formal de un singur membru – Mihai Ochiulet, care nici nu mai deține un mandat de consilier local.

Totul se reduce, susțin reprezentanții sindicatelor, la aproximativ 1 milion de lei, cât ar costa menținerea drepturilor salariale până la finalul anului. Sumă care, potrivit lui Emil Tatu, ar putea fi acoperită ușor prin reducerea cheltuielilor administrative, eliminarea unor indemnizații nejustificate și o mai bună prioritizare a resurselor financiare ale companiei. În schimb, în conducerea actuală, există salarii brute care ajung la 27.000 de lei/lună, ceea ce ridică întrebări privind echitatea și eficiența alocării banului public.

Ultimul avertisment: greva generală bate la ușă

Astăzi, conducerea CT BUS a fost notificată oficial în legătură cu intrarea în grevă generală începând cu 5 august 2025, dacă nu se găsește o soluție negociată între părți.

Angajații au învățat să-și apere drepturile. Ar trebui ca întreg orașul să învețe ceva de la ei”, a încheiat Emil Tatu.

Rwmaintim că angajații CT Bus au declanșat luni, 28 iulie, greva de avertisment. Astfel, autobuzele nu au circulat între orele 7:30 și 9:30: Grevă de avertisment la CT Bus! Autobuzele nu vor circula astăzi timp de două ore

Lasati un comentariu