Ultimele stiri

(VIDEO) Clipe de groază în Indonezia: un feribot a luat foc pe mare. Peste 560 de persoane au supraviețuit, iar trei au murit

Sursă foto: captură video X

Un feribot cu pasageri a luat foc în largul coastelor indoneziene, iar echipele de intervenţie au anunţat luni că peste 560 de persoane au fost salvate şi trei au murit, relatează AP.

KM Barcelona 5 a luat foc duminică, în jurul prânzului, în timp ce se îndrepta spre Manado, capitala provinciei Sulawesi de Nord, în cadrul călătoriei sale regulate de o jumătate de zi din portul Melonguane din districtul Insulele Talaud din aceeaşi provincie, potrivit primului amiral Franky Pasuna Sihombing, şeful bazei navale din Manado.

O navă a pazei de coastă, şase nave de salvare şi mai multe bărci gonflabile au fost mobilizate în operaţiunea de salvare, a declarat Sihombing. Echipajele au scos multe persoane din mare şi le-au dus pe insulele din apropiere, iar pescarii locali au salvat şi ei câţiva supravieţuitori care purtau veste de salvare, în timp ce aceştia pluteau în apele agitate.

Fotografiile şi videoclipurile difuzate pe reţelele sociale arătau pasageri îngroziţi, majoritatea purtând veste de salvare, sărind în mare în timp ce flăcări portocalii şi fum negru se ridicau din nava în flăcări.

Operaţiunea de căutare şi salvare continuă. Autorităţile au declarat anterior că cinci persoane au murit, dar Agenţia Naţională de Căutare şi Salvare a revizuit cifra la trei, după ce doi pasageri iniţial declaraţi morţi au fost salvaţi, inclusiv un bebeluş de două luni cu plămânii plini de apă de mare.

Incendiul care a izbucnit în pupa feribotului a fost stins în decurs de o oră, a declarat Sihombing. Pe lista pasagerilor feribotului erau înregistraţi iniţial doar 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, dar agenţia naţională de salvare a confirmat că 568 de supravieţuitori au fost salvaţi şi trei cadavre recuperate, printre care şi o femeie însărcinată.

Lasati un comentariu