Ultimele stiri

Trapperul Albert NBN, care a înjurat România de pe scena „Beach, Please!”, are doar 6 clase. „Oricum mă duceam la școală să râd. Nu s-a legat de mine”

Sursă foto: adevarul.ro

Albert NBN, pe numele său real Albert Constantin, a devenit în ultimele zile unul dintre cele mai controversate personaje din lumea muzicii urbane din România, după ce, în timpul prestației sale de la festivalul „Beach, Please!”, a rostit o serie de înjurături grave la adresa țării. Gestul i-a adus nu doar o amendă de 1.000 de lei, ci și o plângere penală pentru instigare la ură și ofensă adusă simbolurilor naționale.

Artistul, în vârstă de 20 de ani, este fiul lui Ion Valentin Constantin, cunoscut în cartierul Militari sub numele de „Vali Nebunu”, un personaj notoriu pentru implicarea în lumea interlopă bucureșteană. În versurile sale, Albert NBN a făcut chiar referire la această relație, amintind de momentul în care tatăl său a fost arestat într-un dosar de șantaj.

În 2024, locuința lui Albert a fost percheziționată într-un dosar de șantaj și camătă, în care tatăl său era vizat alături de alte personaje cunoscute din lumea interlopă. Tot în acel an, presa a relatat despre un incident violent în care „Vali Nebunu” ar fi fost bătut de Costeluș Litrașu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din Chiajna.

Albert NBN a devenit rapid o figură importantă a trapului românesc după succesul piesei „M6”, inspirată de cartierul Militari, colaborare cu MGK666, care a strâns peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube. În prezent, are aproape 600.000 de abonați pe platformă și peste 200.000 de ascultători lunari pe Spotify.

Cu toate acestea, artistul a recunoscut că nu a urmat cursuri școlare decât până în clasa a șasea. Într-un podcast, a spus că, de fapt, a învățat efectiv doar până în clasa a patra.

Nu (am terminat școala, n.r.). Eu oricum mă duceam la școală să râd. Nu mi-a plăcut, frate, nu s-a legat de nicio culoare de mine! Adică am învățat, nu știu, până într-a patra. Ce înveți până în a patra? Că nici nu înveți. La modul că mă punea mama să fac teme. Dar după a cincea, a șasea… ce a șasea, că… Dar nu, că a șaptea n-am terminat-o”, declara el nonşalant în cadrul unui podcast la care a fost invitat.

Pe mine nu m-a ajutat școala. Încerc să scot ceva bun din ea, dar nu pot”, a declarat Albert, care, totuși, le transmite tinerilor să meargă la școală, pentru că „nu toți au norocul să facă bani fără educație”.

Scandalul a izbucnit după ce Albert NBN a urcat pe scena festivalului „Beach, Please!” de la Costinești, eveniment organizat de Selly, și a rostit versuri licențioase, precum:

Îmi bag … în România”

Pe țara voastră mă p…”

Eu nu sunt de România”

Ulterior, trapperul a încercat să-și justifice ieșirea, spunând că nu a jignit poporul român, ci a vrut să transmită un mesaj despre frustrarea unei generații care nu se mai regăsește în societatea actuală. Într-un videoclip postat pe rețelele sociale, le-a transmis criticilor că „sunt niște inculți care nu înțeleg mesajul”.

„Eu le-am explicat la copiii voștri să nu se drogheze de fiecare dată când am făcut show pe scenă. Dacă n-aveți bani să ajungeți la Beach Please și sunteți frustrați, nu-i problema noastră. Sunteți penibili, sunteți jalnici, sunteți niște bătrâni proști care la copiii voștri le curg balele după noi”, a mai declarat artistul.

Gestul lui Albert NBN a împărțit publicul. O parte dintre fani consideră ieșirea sa o formă de protest artistic față de situația socială și economică a României. Alții, însă, au condamnat dur derapajul verbal, mai ales că la festival au participat numeroși minori.

Deputatul Dumitru Coarnă a fost printre primii politicieni care au reacționat, depunând o plângere penală împotriva lui Albert NBN pentru instigare la ură și ofensă adusă statului român.

Lasati un comentariu