Ultimele stiri

Mesajul unei mame din Constanța după festivalul de la Costinești: Am fost tânără, dar nu proastă! Noi aveam rușine, voi plătiți ca să fiți înjurați și umiliți

După ce mii de tineri au participat la Festivalul „Beach Please!” de la Costinești, un mesaj postat de o mamă pe rețelele sociale a devenit viral, adunând o mii de distribuiri. Femeia povestește cu sinceritate ce a văzut în stațiune și își exprimă îngrijorarea față de comportamentul tinerilor din noua generație.

Și eu am crescut cu B.U.G. Mafia, Paraziții, La Familia. Și da, am fost rebelă. Am dansat, am fumat pe ascuns, am iubit cu foc. Dar aveam rușine. Aveam bun-simț”, începe mesajul postat de femeie pe Facebook.

Ea relatează că a fost martoră la scene pe care le consideră revoltătoare: fete aproape dezbrăcate, urlete obscene, consum de alcool și droguri, înjurături ridicate la rang de refren și o atmosferă în care, spune ea, „s-a pierdut orice urmă de decență”.

Ce-am văzut aseară la Beach Please? Fete aproape goale, urlând «pa mea» cu gura plină de alcool. Băieți drogați, căzuți pe jos, cu creierele topite pe beat-uri infecte.”**

Mesajul femeii merge dincolo de revoltă: transmite o teamă reală pentru viitorul generației tinere, pe care o acuză că și-a pierdut reperele. Vorbește despre discreție, feminitate, respect și echilibru – valori care, crede ea, nu se mai regăsesc la evenimentele de acest tip.

Noi aveam rușine. Voi aveți followeri. Noi ne feream de părinți. Voi vă filmați goliciunea să o vadă toți. Noi greșeam, dar ne corecta viața. Voi greșiți și cereți aplauze.”

Femeia critică nu doar comportamentul participanților, ci și atitudinea față de „idolii” generației actuale, acuzând faptul că tinerii plătesc pentru a fi înjurați de artiști pe scenă.

Păcat de voi, viitorul nostru, că ați plătit să vă înjure idolii voștri.”

Mesajul se încheie cu un apel la trezire, înainte ca viața să dea lecții mai dure decât cele primite din partea părinților.

Viața nu e TikTok. Nici Story. Aici nu dai «skip» la suferință și nu pui filtru peste greșeli.”

Un festival cu ecouri puternice în societate

Festivalul „Beach Please!” de la Costinești a strâns și în acest an mii de tineri din toată țara, însă nu a fost lipsit de controverse. În paralel cu distracția, au circulat pe rețelele sociale imagini cu adolescenți în stare de ebrietate, căderi pe marginea șinelor de tren, conflicte și comportamente extreme.

Mesajul mamei vine în acest context ca un semnal de alarmă pentru societate, punând în discuție nu doar libertatea tinerilor de a se distra, ci și lipsa unor limite care, odată depășite, pot avea consecințe grave.

Redăm mai jos mesajul integral postat pe Facebook

MESAJUL UNEI MAME CARE A FOST TÂNĂRĂ, DAR NU PROASTĂ:
> Și eu am crescut cu B.U.G. Mafia, Paraziții, La Familia.
Și da, am fost rebelă. Am dansat, am fumat pe ascuns, am iubit cu foc.
Dar aveam rușine. Aveam bun-simț. Ne ascundeam de tata când aveam blugii prea mulați și ne potriveam vorbele când erau bătrâni prin preajmă.
Ce-am văzut aseară la Beach Please?
Fete aproape goale, urlând „p**a mea” cu gura plină de alcool.
Băieți drogați, căzuți pe jos, cu creierele topite pe beat-uri infecte.
Ce ați devenit, măi copii?
Vreți respect, dar v-ați pierdut demnitatea.
Vreți iubire, dar vă oferiți la nimereală.
Vreți să fiți văzuți, dar urlați doar ca să acoperiți golul din voi.
Cum vreți voi, fetelor, să fiți respectate, când voi înjurați primele?
Când dați din fund pe beaturi murdare și urlați „pa mea” mai tare decât băieții?
Noi părinții, dacă vă scăpăm o vorbă urâtă, ne amenințați că sunați la Protecția Copilului…
Dar când „artiștii” voștri preferați urlă pe scenă „să-mi bag pa-n morții voștri”,
atunci râdeți, cântați și filmați pentru TikTok.
Unde e rușinea voastră? Unde v-ați pierdut busola?
Noi aveam rușine. Voi aveți followeri.
Noi ne feream de părinți. Voi vă filmați goliciunea să o vadă toți.
Noi greșeam, dar ne corecta viața. Voi greșiți și cereți aplauze.
Și da, o spun cu toată inima:
Mă bucur că tata m-a bătut când am trecut limita.
Pentru că dacă nu o făcea el…
Poate și eu zbieram azi pe boxe, în sutien, cu o sticlă în mână și viața vraiște.
Viața nu e TikTok. Nici Story.
Aici nu dai „skip” la suferință și nu pui filtru peste greșeli.
Aici, ce strici, rămâne stricat. Ce pierzi, nu se mai întoarce.
Acum, dacă spui „educație cu fermitate”, ești considerat abuziv.
Dar uitați-vă la rezultat: o generație care moare râzând, filmându-și căderea.
Sunt mamă. Și mi-e frică.
Frică pentru fiul meu. Frică că într-o zi n-o să mai găsească o fată care știe ce înseamnă feminitate, discreție, iubire.
Frică că voi, toți, o să vă treziți într-o zi goi, obosiți și singuri.
Treziți-vă până nu vă trezește viața cu capul spart.
Că după ce se termină muzica… rămâne doar tăcerea. Și regretele care vor fi prea târziu.
Păcat de voi viitorul nostru că ați plătit să vă/să ne înjure idolii ăștia ai vostri.

Lasati un comentariu