Meteorologii ANM au emis un cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe din ţară. Codul este valabil de la ora 12:00 până la ora 22:00. Rafalele de vânt vor atinge 90 km/h, iar grindina aproximativ 2-5 centrimetri.
Judeţele vizate se află în Moldova, estul Transilvaniei și nordul și estul Munteniei. În cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și al Munteniei și sud-vestul Dobrogei, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm).
Potrivit ANM, în intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
Totodată, un cod galben de instabilitate atmosferică este valabil în intervalul 9 iulie, ora 10 – 10 iulie, ora 02. Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Dobrogea continentală, Moldova, Transilvania, sudul Banatului și Maramureș, precum și în cea mai mare parte a zonei montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.
Un alt cod galben de vijelii este valabil în intervalul 9 iulie, ora 12 – 10 iulie, ora 02. Sunt vizate județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, unde vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
Potrivit meteorologilor, estul județelor Ialomița și Călărași și vestul județului Constanța se află și sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.
Astfel, în estul județelor Ialomița și Călărași, precum și în zona continentală a județului Constanța valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade.