Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 5 iulie, în municipiul Constanța.
Potrivit primelor informații, un accident în care au fost implicate trei mașini a avut loc la intersecția străzilor Unirii și Zorelelor. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat.
La fața locului intervin o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B și un echipaj SMURD C.
Intervenția este în dinamică.
UPDATE. Potrivit pompierilor constănțeni, de la locul accidentului au fost preluate două victime conștiente, ambele transportate la UPU Constanța.
Ce spun polițiștii
Sâmbătă, 5 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Constanța, la intersecția dintre străzile Unirii și Zorelelor, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul a avut loc între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 25 de ani, respectiv 38 de ani.
Ca urmare a impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat, lovind un al treilea vehicul.
În urma accidentului rutier au fost rănite două femei, de 20 de ani, respectiv 38 de ani, pasagere în cele două vehicule între care a avut loc impactul.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.