Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi de asemenea pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor din PNRR.
Premierul Ilie Bolojan a declarat la începutul şedinţei de guvern că este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgenţe pe care le avem în următoarele două săptămâni, deficitul bugetar şi cel privind accesarea fondurilor europene.
Urmează să discutăm în fiecare şedinţă de guvern din perioada imediat următoare despre adoptarea unor măsuri care să atace aceste două urgenţe, în ceea ce priveşte scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi de asemenea pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor în aşa fel încât să ne putem accesa finanţările europene într-o cotă cât mai mare până la finalul acestui an din PNRR”, a spus Bolojan în şedinţă.
Premierul a mai spus că ”o direcţie importantă tot în următoarele două săptămâni va fi cea privind restructurarea companiilor de stat”.
Într-una din şedinţele viitoare vom aproba şi bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, în aşa fel încât acestea să includă indicatori de performanţă şi criterii de eficienţă clare, pentru ca şi în această zonă să avem rezultate”, a precizat Bolojan.