Ultimele stiri

Polițiștii au confundat o păpușă gonflabilă cu cadavrul unei femei. „Trupul neînsuflețit” a fost dus la morgă, criminaliști trimiși de la București

O alertă de presupus omor a pus pe jar marți dimineață întreaga poliție din Prahova, după ce un bărbat a anunțat descoperirea unui cadavru într-o clădire dezafectată din Ploiești. Apelul la 112 a mobilizat inclusiv o echipă de criminaliști din București. După cercetări amănunțite, s-a dovedit că presupusul cadavru era, de fapt, o păpușă gonflabilă.

Alarma a fost dată de un angajat al bisericii „Sfântul Ilie” din Ploiești, trimis de preot să igienizeze o clădire abandonată din vecinătatea lăcașului de cult, în urma mai multor sesizări privind mirosuri pestilențiale. Imobilul, aflat în proprietatea administrației locale, fusese transformat într-o adevărată rampă de gunoi și adăpost improvizat pentru persoane fără adăpost.

În timpul curățeniei, bărbatul a găsit un sac din plastic legat cu sârmă, în care se întrezărea silueta unui trup uman. Speriat, acesta a alertat imediat autoritățile, suspectând că este vorba de un cadavru.

La fața locului au fost trimiși polițiști, echipe de criminaliști din Prahova, dar și specialiști de la București, sub coordonarea unui procuror. După aproape o oră de investigații și percheziții minuțioase, anchetatorii au stabilit că „victima” era, de fapt, o păpușă gonflabilă, extrem de realistă.

Având în vedere natura sesizării și pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către polițiști. Acesta a fost preluat și transportat în condiții de siguranță de către echipa specializată a Serviciului de Medicină Legală către sediul instituției competente. Ulterior, în prezența specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, precum și a experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, și nu un cadavru, așa cum s-a presupus inițial’, a transmis IJP.

Incidentul este considerat o alarmare falsă în urma unei erori de bună credință și nu va atrage sancțiuni pentru apelant, susțin surse judiciare.

În continuare, se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care obiectul respectiv a fost abandonat în acel loc, precum și pentru identificarea persoanei/persoanelor care l-au plasat acolo.

Inițial, IJP Prahova a anunțat că polițiștii au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că, în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului, ar fi fost descoperit un cadavru uman.

La fața locului s-a deplasat, de urgență, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică și ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Din dispoziția conducerii Poliției Române, la fața locului se deplasează specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică. În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate. Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului’, a transmis inițial IJP.

Lasati un comentariu