Ultimele stiri

Bani publici pentru lux privat! Românii strâng cureaua, șeful STB își umple buzunarele: salariu de 12.000 € pe lună în timp ce compania e îngropată în datorii!

Sursă foto: libertatea.ro

Un nou exemplu de discrepanță între performanța financiară a unei companii de stat și veniturile celor care o conduc ridică semne de întrebare în privința criteriilor de remunerare în sectorul public. Daniel Istrate, directorul general al Societății de Transport București (STB), a ajuns să încaseze un salariu de peste 1,2 milioane de lei anual, adică aproximativ 12.000 de euro lunar, de patru ori mai mult decât în urmă cu doar doi ani.

Potrivit unei investigații realizate de Buletin de București, Daniel Istrate a preluat conducerea STB în 2023, după ce anterior a fost șeful Direcției Tehnice și Investiții din cadrul aceleiași instituții. Prima sa declarație de avere în calitate de director arăta un venit de aproape 182.000 de lei anual, echivalentul a aproximativ 3.000 de euro lunar (din două funcții). În 2024, venitul său lunar a crescut la 9.000 de euro, iar în prezent a ajuns la peste 11.800 de euro net, potrivit contractului de mandat.

STB justifică majorarea prin legislația în vigoare, invocând guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Compania a transmis că salariul net de bază al directorului este de 27.193 de lei, dar la acesta se adaugă un bonus lunar, astfel încât venitul total lunar ajunge la 63.180 de lei, echivalentul celor 12.000 de euro.

Membrii Consiliului de Administrație – plătiți 3.000 de euro pentru o ședință

Și Consiliul de Administrație al STB beneficiază de remunerații generoase. Cei șapte membri primesc fiecare peste 15.000 de lei net pentru o singură ședință pe lună, adică aproape 3.000 de euro lunar. Cinci dintre aceștia sunt numiți politic: trei din partea PNL și doi din partea PSD.

Pentru cea mai mare companie publică din România, un venit de 12.000 de euro dacă ai toate rezultatele și criteriile de mandat nu mi se pare o sumă foarte mare”, a declarat Marian Artimon, membru în Adunarea Generală a Acționarilor STB.

Companie cu datorii uriașe, susținută din bani publici

În ciuda acestor venituri consistente, STB înregistrează datorii comerciale de peste 69 de milioane de lei, dintre care peste 14 milioane sunt restante, precum și datorii fiscale către ANAF de peste 250 de milioane de lei. Andrei Dinculescu-Bighea, membru în Consiliul de Administrație al STB, susține că sunt făcute eforturi mari pentru plata lunară a acestor obligații, inclusiv a salariilor.

STB funcționează aproape exclusiv din bani publici. În 2025, compania are un buget de 1,9 miliarde de lei, dintre care 1,3 miliarde provin din subvenții ale Primăriei Capitalei. Cea mai mare parte a cheltuielilor o reprezintă salariile, care depășesc 1,2 miliarde de lei anual, mai mult decât costurile cu motorina sau energia electrică necesară transportului.

Un model răspândit în companiile de stat

Cazul STB nu este unul izolat. La Fabrica de Pulberi Făgăraș, cei trei membri ai noului Consiliu de Administrație și-au majorat indemnizațiile de 12 ori, de la 1.680 de lei la 19.900 de lei brut lunar.

Situația se repetă și la CFR Călători, o altă companie de stat cu dificultăți financiare. Directorul general al acesteia are un salariu de 5.000 de euro lunar, dar venitul său total depășește 11.000 de euro, datorită chiriilor încasate din apartamentele pe care le deține în Dubai.

Lasati un comentariu