Ultimele stiri

România U19 a scris istorie! Tricolorii mici s-au calificat în semifinalele Campionatului European, după o victorie de poveste

Sursă foto: Facebook/Echipa națională de fotbal a României

România U19 ne-a oferit o seară de neuitat, cu fotbal de clasă și suflet de campioni. Tricolorii mici au învins categoric Danemarca, scor 3-0, și s-au calificat în semifinalele Campionatului European. O generație care nu doar promite, ci deja scrie istorie.

România avea nevoie de o victorie cu Danemarca pentru a merge în semifinale, în timp ce danezilor le ajungea şi egalul, iar primii care au ratat au fost nordicii, prin Schwartau şi Agyekum, în minutele 3 şi 12. Însă tricolorii au deschis scorul în minutul 35, când Guţea l-a depăşit pe căpitanul Olsson s-a jucat un pic cu apărarea daneză şi a înscris la colţul scurt. Din acel moment, adversarii nu au mai fost parcă în stare să-şi revină. David Barbu a făcut 2-0 în minutul 58, pentru ca Vermeşan să stabilească scorul final în minutul 77, cu un şut de la distanţă, uşor deviat.

România U19 a învins cu 3-0 şi s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta Ţările de Jos U19, câştigătoarea grupei B. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de Muntenegru.

Spania a câştigat grupa A, cu 9 puncte, România a fost a doua, cu 6 puncte, Danemarca a terminat a treia, cu trei puncte, în timp ce Muntenegru e ultima, fără puncte.

Lasati un comentariu