O platformă de tranzacţionare a drogurilor a fost închisă în urma cooperării între poliţişti din mai multe ţări, printre care şi România. Anchetatorii au stabilit că pe platforma înfiinţată de un cetăţean german erau vândute droguri precum cocaină, heroină, LSD, iar plata se făcea în criptomonedă. În urma vânzării drogurilor, bărbatul a obţinut venituri de peste 30 de milioane de euro. Una dintre percheziţii a avut la o locuinţă a bărbatului din Bucureşti.
Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii au făcut o percheziţie într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri de mare risc.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea autorităţilor judiciare din Germania, Procuratura Generală Frankfurt am Main, care efectuează cercetări cu privire la activitatea infracţională a unei persoane, cetăţean german, administrator al unei platforme online, prin intermediul căreia, ar fi fost comercializate diferite tipuri de droguri, în mai multe ţări”, au afirmat poliţiştii.
Ei au menţionat că platforma, una dintre cele mai mari pieţe ilegale de tranzacţionare pe Darknet, putea fi accesată exclusiv pe reţeaua TOR, iar, prin intermediul ei, persoane din diferite ţări ar fi vândut mai multe tipuri de narcotice, printre care cocaină, heroină, LSD şi fentanil, plata efectuându-se exclusiv în criptomonedă.
Din probatoriul administrat de către autorităţile germane a reieşit că persoana în cauză ar fi înfiinţat platforma, în cursul anului 2020 şi ar fi operat-o în calitate de administrator, deţinând controlul asupra tuturor tranzacţiilor realizate. Astfel a beneficiat de taxe şi comisioane, transferate direct în contul său, după vânzarea substanţelor interzise, obţinând venituri ilicite estimate la peste 30 de milioane euro”, a mai transmis sursa citată.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Poliţei Germane – Biroul Federal al Poliţiei Criminalistice din Germania (Bundeskriminalamt), în cadrul unei anchete complexe, desfăşurate pe teritoriul mai multor state (Germania, România, Spania, Suedia, Portugalia şi Statele Unite ale Americii).
Pe parcursul acţiunilor, locuinţa din Spania a persoanei cercetate, precum şi câte o proprietate a acesteia din Hanovra şi din districtul Minden-Lübbecke au fost percheziţionate, fiind ridicate numeroase mijloace de probă. De asemenea, infrastructura serverelor utilizată pentru operarea platformei folosită la săvârşirea infracţiunilor a fost securizată şi închisă de Poliţia Naţională din Ţările de Jos.
Activităţile de urmărire penală, desfăşurate cu sprijinul Europol şi Eurojust, au inclus şi percheziţia domiciliară efectuată la o locuinţă aparţinând persoanei în cauză, situată în municipiul Bucureşti, unde au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă, predate ulterior autorităţilor germane, pentru continuarea cercetărilor”, au mai anunţat poliţiştii.
Cum funcționa „Archetyp Market”?
„Archetyp Market”, una dintre cele mai mari piețe ilegale de pe dark web, cu peste 17.000 de oferte listate și activă de mai bine de cinci ani, platforma a devenit un punct-cheie pentru vânzarea de droguri extrem de periculoase, printre care și fentanilul, un opioid sintetic de zeci de ori mai puternic decât heroina, responsabil pentru mii de decese în Europa și SUA.
Platforma funcționa precum un magazin online clasic, dar în întunericul anonimatului digital oferit de darknet. Vânzătorii își listau produsele, în principal droguri, dar și alte bunuri ilegale, iar utilizatorii interesați puteau plasa comenzi fără a-și dezvălui identitatea. Tranzacțiile se realizau exclusiv prin criptomonede, cum ar fi Bitcoin sau Monero, tocmai pentru a asigura protejarea totală a cumpărătorilor și vânzătorilor.
Potrivit publicației BleepingComputer, „Archetyp Market” a devenit o destinație preferată de traficanți și consumatori din întreaga lume, datorită interfeței sale ușor de utilizat, ofertelor variate și reputației solide construite în rețelele subterane. Tocmai acest grad ridicat de profesionalism și discreție a transformat-o într-un adevărat pericol pentru sănătatea publică.
Platforma a ajuns să rivalizeze cu foste piețe celebre precum Silk Road sau Dream Market. Silk Road, lansată în 2011, a fost prima piață majoră de pe dark web, închisă în 2013 de FBI, odată cu arestarea fondatorului Ross Ulbricht, condamnat ulterior la închisoare pe viață pentru conspirație, trafic de droguri și spălare de bani. Dream Market a continuat moștenirea lăsată de Silk Road, dar a fost, de asemenea, destructurată în 2019.
„Archetyp Market” a supraviețuit mai mult decât multe dintre predecesoarele sale, tocmai pentru că a operat cu o combinație de precauție, tehnologie criptată și o rețea extinsă de utilizatori fideli. Totuși, odată cu implicarea autorităților internaționale și intensificarea controalelor cibernetice, căderea sa părea inevitabilă.