Ultimele stiri

SURSE. Nicușor Dan îl va desemna premier pe Ilie Bolojan săptămâna aceasta

Sursă foto: Facebook/Nicușor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, urmează să-l desemneze în această săptămână pe liderul PNL, Ilie Bolojan, în funcția de prim-ministru, au confirmat surse politice pentru Adevărul.

Decizia vine în contextul în care actualul mandat de premier interimar al lui Cătălin Predoiu expiră în doar câteva zile, iar negocierile pentru formarea noului guvern au intrat pe ultima sută de metri.

Potrivit surselor citate, Nicușor Dan și Ilie Bolojan au avut o discuție telefonică duminică seară, în cadrul căreia au convenit asupra principalelor direcții pentru constituirea viitorului Cabinet. În cadrul întâlnirilor de luni de la Palatul Cotroceni, șeful statului a transmis partidelor implicate în negocieri că intenționează să oficializeze desemnarea în perioada imediat următoare.

Noul executiv ar urma să fie susținut de o coaliție amplă, formată din PSD, PNL, USR și UDMR. Spre deosebire de formula guvernării anterioare, se pare că ideea unei rotative guvernamentale a fost abandonată. Vasile Blaga, lider marcant al liberalilor, a criticat dur această practică: „Trebuie să fii fraier să mai faci o a doua oară rocada. România are nevoie de un plan serios pentru Bruxelles, nu de compromisuri pe termen scurt.”

Negocierile dintre formațiunile pro-europene au durat aproape trei săptămâni și s-au concentrat, în special, pe componentele fiscale și programul de guvernare. Până în acest moment, experții partidelor au ajuns la un acord pe aproximativ o treime din măsurile discutate.

În eventualitatea în care PSD nu va accepta propunerea PNL privind numirea lui Bolojan, surse din coaliție spun că varianta de rezervă rămâne desemnarea unui premier tehnocrat, pentru a evita blocajul politic.

Desemnarea oficială a noului premier este așteptată în cursul acestei săptămâni, în condițiile în care timpul rămas până la expirarea mandatului interimar este extrem de scurt. România are nevoie urgentă de un guvern stabil pentru a putea continua reformele și pentru a îndeplini cerințele Comisiei Europene privind fondurile din PNRR.

Lasati un comentariu