După lansarea oficială de la București din 26 martie, autobiografia în imagini „Hagi – Drumul meu” a fost prezentată vineri, 23 mai, și la Constanța, orașul în care a început povestea uneia dintre cele mai mari legende ale fotbalului românesc. Evenimentul s-a desfășurat la sala de spectacole a Cazinoului Constanța, recent restaurat, simbol al orașului și al renașterii.
Printre cei prezenți s-au numărat membri ai familiei lui Gheorghe Hagi, soția Marilena, copiii Ianis și Kira, nora Elena, dar și cumnatul Gică Popescu. Alături de ei, numeroase personalități din fotbalul românesc și din administrația locală: componenți ai clubului Farul Constanța, foști jucători, antrenori, oficiali ai Academiei Hagi, dar și primarul Constanței, Vergil Chițac, viceprimarul Costin Răsăuțeanu, președintele CJ Constanța, Florin Mitroi, vicepreședintele Consiliul Județean Constanța, Răzvan Filipescu, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju și directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai Ochiuleț.
Evenimentul a fost însoțit de proiecții speciale: imagini din carte, de la copilul care lovea pentru prima oară mingea, la starul care a cucerit stadioanele Europei și apoi la antrenorul vizionar.
Deschiderea serii i-a aparținut ziaristului Marius Mitran, care a pus în cuvinte emoția colectivă.
E greu să vorbești despre o legendă. Lângă genii trebuie să respiri ușor, că te ajută el. Foarte multe din acest oraș se identifică cu povestea acestui Cazino”, a spus Marius Mitran.
Primarul municipiului Constanța a declarat că terminarea cărții și inaugurarea Cazinoului în aceeași perioadă nu sunt înmplătoare.
„Cred că terminarea cărții și inaugurarea Cazinoului în același timp nu sunt întâmplătoare”, a declarat primarul Constanței, Vergil Chițac, subliniind paralelismul între destinul clădirii-emblemă a orașului și cel al lui Gheorghe Hagi, ambele definitorii pentru identitatea dobrogeană și națională.
E o onoare să fiu aici. Celebrăm un destin, nu numai o carte. De când am auzit numele cărții, m-am gândit la Franck Sinatra, așa are și Gică Hagi o stea în fotbalul internațional. Cartea e un exemplu de voință, perseverență și viziune. Ne oferă exemple. Regele a fost și rămane un simbol al excelenței românești. Îi mulțumim lui Hagi pentru ce este. Abia aștept să parcurg cartea”, a declarat Vergil Chițac.
„M-am născut să câștig”
Momentul culminant al serii a fost discursul lui Gheorghe Hagi.
Această poveste a început cu o minge de fotbal, primul cadou primit. Acesta a fost destinul meu. Plăcerea mea a fost să mă joc cu mingea. Am crescut, am început să joc fotbal la Farul, apoi am zis să plec la alte echipe, să mă duelez cu cei mai buni, să încerc să fiu cel mai bun (…) Cred că am luat decizii bune în viață, la momente potrivite, bazate pe o mentalitate de câștigător. M-am născut să câștig. Cele două echipe enorme la care am ajuns mi-au schimbat modul de a gândi fotbalul. Am ajuns și la Galatasaray, iar la 36 de ani m-am retras, nu mai puteam să mă antrenez”, a declarat Gheorghe Hagi.
După retragerea din activitate, Hagi a ales să investească în viitorul fotbalului românesc:
Visul a fost să deschid o academie dedicată copiilor, de elită, și cred că am reușit. Am doi copii legitimi și alți aproape 200 în academie. Am promovat mulți la prima ligă. La academie avem partea de elită, dar și partea socială. Sportivul de performanță trebuie să fie puternic mental și fizic, trebuie să lucreze foarte mult”, a mai spus „regele” fotbalului românesc.
Farul – o misiune, nu doar un club
Revenirea la Constanța a fost pentru Hagi o chestiune de responsabilitate și destin.
Era o datorie să revin și să fac această academie. Am mers la CJC și am spus că e bine să facem un proiect mare, să ducem Farul spre titlul de campioană. S-a încercat, n-a ieșit și mă bucur că am avut curajul să unim Farul cu Viitorul. Trebuia să scoatem Farul în față, un club competitiv. Academia e cea mai bună din România, iar acum doi ani am ieșit campioni. Anul acesta însă lucrurile nu ne-au ieșit cum am fi vrut. Mă simt împlinit că Farul a câștigat campionatul. E păcat, la ce potențial are orașul, să nu tindem la mai mult. Am iubit mingea, am iubit fotbalul și mulțumesc tuturor colegilor mei și antrenorilor care m-au făcut mai bun. Am jucat cu inima. Le mulțumesc și celor care au lucrat la carte, au făcut o muncă extraordinară”, a mai spus Hagi.