Horia Constantinescu, președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, a transmis o adresă oficială către primăriile stațiunilor de pe litoralul românesc, trăgând un semnal de alarmă privind neregulile majore în autorizarea și funcționarea magazinelor alimentare și a altor structuri comerciale din aceste zone.
În documentul transmis către administrațiile locale din Constanța (Mamaia), Năvodari, Eforie, Costinești și Mangalia (inclusiv stațiunile Neptun, Olimp, Venus, Saturn și altele), CJPC atrage atenția că numeroase autorizații de funcționare sunt emise cu încălcarea legislației în vigoare, în special a Hotărârii Guvernului nr. 559/2001 și a Ordonanței Guvernului nr. 99/2000.
Având în vedere că pentru unii operatori economici și unele Primării din județ respectarea exigențelor legale pare facultativă, ne-am văzut nevoiți să transmitem prezenta adresă”, a explicat Horia Constantinescu, subliniind că situația din teren este critică.
Constantinescu susține că în ultimii ani s-a produs o explozie necontrolată a magazinelor alimentare pe faleză, în special în zona Mamaia-Năvodari: „Magazinele alimentare, șase la număr în urmă cu 7-8 ani cel puțin, pe faleza din Mamaia până în Năvodari, au ajuns la un număr de câteva zeci”.
În documentul oficial se arată că funcționarea acestor structuri nu poate fi autorizată dacă nu respectă exigențele urbanistice și legale. În plus, se atrage atenția asupra riscului penal al funcționarilor care ignoră legea: „Codul penal prevede pedeapsa cu închisoare de la 2 la 7 ani pentru abuz în serviciu”, se menționează în adresă.
„Tradiționalul «las-o, mă, că merge-așa» a avut întâietate”
Este culmea: într-un birou al Primăriei se constată abaterile de la disciplina în construcții, iar într-un altul se dă autorizația de funcționare. Am propus modificarea legislației pentru a putea aduce în legalitate situații ce la acest moment sunt lăsate la voia întâmplării. Din nou tradiționalul „las-o mă că merge așa” a avut întâietate”, subliniază Horia Constantinescu.
Acesta denunță lipsa de coerență și control între compartimentele administrative locale, atrăgând atenția asupra pericolului ca „zeci de construcții ilegale” și „zeci de operatori economici care plătesc doar de formă taxa de autorizare” să continue să funcționeze nestingheriți.
Zeci de construcții ilegale trec neobservate. Zeci de operatori economici plătesc de formă taxa de autorizare nerespectând în niciun fel exigențele legale”, a subliniat președinteșe CJPC Constanța.
Constantinescu a reamintit că a mai desfășurat acțiuni similare în trecut, sub numele „La pas pe litoral”, fără efecte vizibile: „Nu s-a întâmplat nimic. Consider acest text o avertizare publică pe care o pot lesne numi «litoralul în derivă»”.
CJPC solicită administrațiilor locale sprijin pentru aplicarea unitară a prevederilor legale și impunerea unui cadru de funcționare corect și sigur pentru consumatori. Documentul subliniază că autorizarea activităților comerciale trebuie să respecte certificatul de urbanism, autorizația de construire și reglementările din Codul penal și Codul de procedură penală.