Asociaţii ale agenţiilor de publicitate au reacţionat, vineri, în cazul promisiunilor unuia dintre candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale privind casele de 35.000 de euro, menţionând că a induce ideea că „marketingul înseamnă minciună” este nu doar fals, ci şi periculos, fiind astfel discreditaţi zeci de mii de profesionişti care muncesc onest în România.
IAB România, UAPR (Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România) şi ADC*RO (Art Directors Club România), au luat cunoştinţă din spaţiul public despre declaraţiile unuia dintre candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2025 prin care acesta induce ideea ca marketingul şi promovarea înseamnă promisiuni false şi inducerea oamenilor in eroare, fiind astfel prezentate ca sinonime cu minciuna.
Ca profesionişti în domeniul comunicării, publicităţii şi marketingului, IAB Romania, UAPR şi ADC*RO exprimă cu fermitate poziţia împotriva acestor puncte de vedere ofensatoare şi profund eronate. Respingem orice tentativă de discreditare a unui întreg domeniu profesional care joacă un rol esenţial în economia modernă. Marketingul nu este despre manipulare sau dezinformare, ci despre înţelegerea nevoilor reale ale oamenilor şi răspunsul relevant, etic şi creativ la acestea”, arată specialiştii din domeniu într-un comunicat de presă.
Aceştia spun că industria marketingului este „reglementată, ghidată de principii etice, susţinută de creativitate şi responsabilitate socială”.
A reduce tot acest efort la o etichetă falsă echivalează cu discreditarea a zeci de mii de profesionişti care muncesc onest în România şi contribuie activ la dezvoltarea economică, antreprenorială şi educaţională a societăţii. De asemenea, a induce ideea că “marketingul înseamnă minciună” este nu doar fals, ci şi periculos. O astfel de afirmaţie nu face decât să alimenteze o cultură a neîncrederii în societatea românească”, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanţii agenţiilor de publicitate cer candidaţilor la alegerile prezidenţiale „să manifeste respect faţă de industria marketingului şi comunicării” şi îi încurajează pe toţi cei care activează în această industrie „să nu accepte asemenea poziţii în spaţiul public”.
Reamintim că George Simion a recunoscut că locuinţele de doar 35.000 de euro, promise românilor în campanie, au fost o strategie electorală.
Dacă ajungem la guvernare, aşa cum am specificat, nu ştiu. Primesc unele întrebări din partea adversarilor noştri politici, din partea celor care lasă comentarii…«dar când ne dai casă». Sunt oameni care au înţeles despre ce este vorba şi nici nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuinţe la preţuri accesibile, despre locuinţe sociale, parte a unui program de guvernare. Şi a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acţiunii, că dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 euro, nu credea nimeni, că nu ai acces la ANL, de exemplu. Da, este un program al statului român şi prima casă şi noua casă şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe, închisă între timp, luna trecută, de actualul guvern (…) Dacă nu aveam în aceşti ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informaţională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi”, a declarat George Simion la Digi24.