România, o țară care și-a petrecut secolul XX schimbând stăpâniri și învățând să tacă, a fost așezată aseară în fața unei oglinzi. Pe una din laturi, Nicușor Dan. Palid, rezervat, dar clar și riguros. Pe cealaltă, George Simion. Aprins, zgomotos, confuz, o figură contorsionată de ură și narcisism. Nu a fost doar o dezbatere între două candidaturi. A fost confruntarea între două idei de țară.
Simion e fiul nedorit al tranziției românești, al școlii degradate, al manualelor rescrise și al uitării. Nu s-a ridicat la putere prin realizări, ci prin vacarm. Nu prin soluții, ci prin suspiciuni și amenințări. Într-o vreme, asemenea oameni erau adunați la marginea satului, ca bețivii și smintiții. Astăzi, îi chemăm în fața camerelor de televiziune și îi rugăm să ne explice ce ar face dacă ar avea butoanele destinului în mână.
Nicușor Dan, în schimb, a fost aseară omul pe care România nu l-a meritat întotdeauna. Nu a ridicat tonul, nu a căutat conflictul. A vorbit despre război și pace, despre Europa și aliați, despre logică. În fața unei astfel de clarități, Simion a fost redus la ce este în fond: un derbedeu crescut mare, incapabil să priceapă lucrurile simple și esențiale, un om care confundă patetismul cu patriotismul.
„Matematician ratat”. A fost tot ce a putut spune. Ca și cum în lumea lui, succesul se măsoară în numărul de urlete, nu în ani de studiu și sacrificiu. România nu e, nu trebuie să fie, țara în care olimpicii sunt batjocoriți și golanii ajung președinți.
Dezbaterea de aseară a fost, în felul ei, o profeție. Și, ca toate profețiile, ea nu prevestea doar viitorul, ci și judeca trecutul. Ani întregi am tolerat derapaje, am râs la glume proaste, am spus „las’ că merge și așa”. Acum, când ni se cere votul, ne mirăm că avem de ales între rațiune și haos.
Dar istoria nu iartă. Ea vine, apasă, trage linie și spune: asta e. Tu ai ales. Pe cine ai ales?
Nicușor Dan nu e un Mesia. Dar e un om care știe. Și mai ales, un om care tace când nu știe. Iar asta e o virtute în politică, unde prea mulți vorbesc fără să fi gândit vreodată cu adevărat.
Simion vrea să ne scoată din Europa și să ne ducă înapoi, dar nu știm unde. Poate în garsoniera în care citea reviste interbelice xeroxate și se visa întors în timp. Poate în lumea aia cu dușmani peste tot, cu străini răi și români puri care suferă în taină. Dar țara nu se construiește pe obsesii. Se construiește pe efort, pe plan, pe respect.
Acest text nu cere nimănui să voteze cu cineva. El cere doar să privim cu luciditate. Pentru că dacă nu îl învingem acum pe Simion, nu cu violență, ci cu votul, cu inteligența, cu luciditatea, ne va învinge el. Și atunci, ceea ce azi e penibil va deveni cotidian. Iar ce e încă revoltător, mâine ni se va părea firesc.
Și nu va mai fi nevoie de o altă dezbatere. Nici nu va mai avea cine s-o susțină.
