Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până vineri, la aceeaşi oră, interval în care vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile.
Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20…40 l/mp şi vor fi vijelii şi grindină”, au arătat meteorologii.
Vremea se va răci accentuat în toate zonele, iar pe crestele montane vor fi precipitaţii mixte.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă miercuri, între orele 12.00 şi 23.00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău şi parţial în Prahova, Braşov şi Covasna.
Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în nordul Dobrogei, nord-estul Munteniei, sudul Moldovei şi zona Carpaţilor de Curbură. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii şi grindină.